Igor Dodon, vizat într-un dosar penal cu un prejudiciu de 12 milioane de dolari. Schema prin care a fost majorat prețul energiei electrice

Igor Dodon, vizat într-un dosar penal cu un prejudiciu de 12 milioane de dolari. Schema prin care a fost majorat prețul energiei electrice

O fraudă masivă a avut loc în 2008, atunci când Igor Dodon se afla în funcția de ministru al Economiei, iar Zinaida Greceanii era șefa Cabinetului de Miniștri. Procuratura Generală a R.Moldova a transmis, luni, că a demarat urmărirea penală pe faptul delapidării unei sume enorme la importul energiei electrice.

Banii statului din Chișinău au fost delapidați prin metoda majorării neîntemeiate a prețului de achiziție a energiei electrice și însușirii diferenței de valoare. Luni, Procuratura Generală a R.Moldova a demarat urmărirea penală.

”În cadrul urmăririi penale s-a stabilit că, la începutul anului 2008, factorii de decizie ai SA,,Energocom”, întreprindere responsabilă de asigurarea Republicii Moldova cu energie electrică, prin înțelegere prealabilă și de comun acord cu responsabilii Ministerului Economiei și Infrastructurii, Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, precum și alte persoane, inclusiv din afara țării, ar fi implementat o schemă criminală prin intermediul căreia ar fi delapidat banii statului în valoare de 11.927.173 dolari, echivalentul a 123 957 916 lei”, susțin procurorii .

Procuratura Generală a declarat că este un caz foarte complex

”Ținând cont de complexitatea cazului, al cărui obiect juridic vizează securitatea energetică a statului, prin Ordonanța procurorului general a fost dispusă efectuarea urmăririi penale de către un grup de procurori”, anunță Procuratura Generală.

Partidul Socialiștilor, condus de Igor Dodon, a răspuns acuzaților

”În anunțul făcut de Procuratura Generală privind investigarea unor acțiuni din 2008, nu figurează niciun nume. Este obligația oamenilor legii să verifice și să stabilească adevărul, cu toate că acest subiect a fost aruncat în spațiul public de mai multe ori, inclusiv de regimul Plahotniuc”. ”Prin interpretări forțate ale unor subiecte, regimul antipopular de la guvernare încearcă să acopere nemulțumirea populației legate de măsurile de restricție impuse de autorități și de la proasta gestionare a crizei pandemice. Facem apel la instituțiile media să fie corecte în prezentarea informației și să nu speculeze ori să inventeze fapte care nu corespund adevărului”, au transmis socialiștii.

Experții în energetică Sergiu Tofilat, Victor Parlicov și Tudor Șoitu au adus dovezi că exista o schemă frauduloasă de import a energiei electrice prin intermediul unei companii-căpușă, dar procurorii nu au avut suficiete dovezi pentru a deschis dosar penal in 2017.

Ne puteți urmări și pe Google News