Oana Zăvoranu și-a ieșit din minți din cauza ultimelor zvonuri. Diva își ridică statuie într-un mesaj furibund
- Nicolae Comănescu
- 9 septembrie 2021, 08:00
Oana Zăvoranu a izbucnit într-un mesaj postat pe rețelele de socializare și a negat că ar avea probleme de cuplu, care ar duce la un divorț.
Oana Zăvoranu a fost scoasă din minți de zvonurile apărute în ultima vreme, care vorbeau despre un iminent divorț al ei de Alex Asharf. Într-un mesaj postat pe rețelele de socializare, Zăvoranu a vorbit despre familia ei și a negat că ar avea vreo problemă de cuplu.
Mesaj extrem de dur transmis de Oana Zăvoranu
„Mă obosește sincer să fac această precizare, dar pentru că de mai bine de trei săptămâni o parte a presei oligofrene nu mai contenește cu FAKE NEWS-urile cu privire la ”despărțirea și/sau divorțul de soțul meu Alex”, am să o fac VA ZIC O SINGURĂ DATĂ ȘI APOI O SĂ NINGĂ CU notificări dacă nu încetați cu această MINCIUNĂ ORDINARĂ, că deja sunteți bolnavi.
NOI SUNTEM MAI BINE CĂ NICIODATĂ, ne ocupăm de lucruri serioase, avem grijă de clinică noastră care este COPILUL NOSTRU IUBIT Suntem fericiți că la sfârșitul fiecărei zile ne rezolvăm treburile într-o lume din ce în ce mai sifilitică și anormală, ne vedem de proiectele în derulare, care, mulțumim lui Dumnezeu, sunt destule și vă vor bucură pe cei buni și normali la cap, ne trăim din plin frumoasă noastră poveste de dragoste, nu avem timp de k….-uri și cretinitati și realizăm cât de norocoși suntem că avem împreună o familie mică dar unită, puțini oameni lângă noi dar buni și loiali, o căsnicie care nu se clatină deloc și un viitor împreună care sună bine de tot”, a scris Oana Zăvoranu.
A negat zvonurile legate de un posibil divorț
„Acest mesaj e pentru toți frustratii și frustratele care nu pot dormi de grijă mea sau a căsniciei mele, a averii mele, a faptului că sunt OANA BOSS indiferent prin câte am avut de trecut în viață, că sunt frumoasă, sănătoasă și arăt extraordinar de tânăra chiar dacă am făcut 48 de ani, că sunt smart, că nu mă doboară nimeni și nimic, că sunt o luptătoare, că fac lucruri care nu rămân neobservate, că reușesc să creez trenduri și sunt un lider înnăscut, că am un business de succes, curat și la standardele cele mai înalte, că nu sunt o bețivă sau o drogată, că nu ascult de șefi, (că nu am), că nu pup c….. și nu îmi pune nimeni zăvor gândurilor sau acțiunilor și că urmează sezonul doi dintr-un proiect pe YouTube care a creat deja isterie națională și care o să pună din nou din septembrie showbiz-ul asta murdar și obosit pe jar.
Decor nou, studiou nou, concept nou, din ce în ce mai greu să nu mă urmăriți. I’M COMING BACK GLOABELOR V-am lăsat praf, știu că va găsesc pulbere. Iar pe voi ăștia SMART, va pupă OANA BOSS”, a mai transmis Oana Zăvoranu.