THE GUARDIAN: Școlile rezidențiale ale Canadei: o atrocitate resimțită chiar și astăzi (editorial)

THE GUARDIAN: Școlile rezidențiale ale Canadei: o atrocitate resimțită chiar și astăzi (editorial)

THE GUARDIAN (Marea Britanie). Descoperirea a sute de morminte de copii indigeni forțează o socoteală mai profundă cu istoria țării. E dificil să conștientizezi întreaga oroare a celor întâmplate vreme de mai bine de un secol în școlile rezidențiale canadiene administrate de Biserică: abuz și maltratare sistematice, la scară industrială, contra celor 150.000 (estimativ) de copii indigeni smulși din familiile lor.

Ultima școală s-a închis în 1996. Între timp mii [de foști elevi - n.trad.] au depus mărturie în privința abuzurilor sexuale și fizice larg răspândite, a muncii silnice pe rații de înfometare, a eradicării limbii și culturii lor și a bolilor lăsate deliberat să facă ravagii. Unii martori au relatat chiar și despre omoruri. Raportul din 2015 al Comisiei Adevărului și Reconcilierii (TRC) a catalogat sistemul drept „genocid cultural”.

Însă a fost nevoie să fie descoperite sute de cadavre de copii pentru ca țara să se deștepte pe de-a-ntregul. - la câteva săptămâni după ce fuseseră găsite alte 215 morminte nemarcate în aceeași provincie și alte 751 în Saskatchewan. Murray Sinclair, fostul șef al TRC, apreciază că până la 15.000 de copii au murit - 10% din totalul elevilor. Din moment ce statul a finanțat peste 130 de școli, iar multe altele erau gestionate de cultele creștine, alții cred că bilanțul morților e mult mai ridicat

Maltratarea și abuzarea popoarelor indigene nu a încetat nici măcar după ce ultima școală rezidențială fusese închisă; în cadrul campaniei „Sixties Scoop” [anii '50-'80 - n.trad.] copiii erau luați cu forța din familiile lor și plasați în principal la familii non-indigene sau internați în instituții de stat. Aceste traume rezonează de-a lungul generațiilor, descendenții acuzând probleme de sănătate mintală, abuz de droguri și rate ridicate ale îndepărtării copiilor din familii chiar și acum. Guvernul a admis o legătură indirectă între școli și uciderea femeilor indigene în prezent, catalogată drept genocid de o anchetă publică.

Cerând iertare supraviețuitorilor în 2017, premierul Justin Trudeau a recunoscut că scuzele nu sunt suficiente. Însă până în 2019 numai nouă dintre cele 94 de recomandări ale TRC fuseseră implementate deplin. Mormintele de la Kamloops au fost descoperite numai pentru că tribul Tk’emlups te Secwépemc insistase să se facă o căutare. Guvernul, după ce își petrecuse 14 ani luptându-se în justiție cu foștii elevi, doar cu cei care frecventau școala ziua, nu cei internați, a anunțat brusc că a ajuns la o învoială cu ei. Între timp, papa a vorbit despre „tristețea” lui, dar scuze nu și-a cerut. Bisericile catolice din , care au administrat cele mai multe școli, le-au promis supraviețuitorilor compensații de 25 de milioane de dolari canadieni (15 milioane de lire sterline), dar, după alte lupte judiciare, nu au mai dat decât 4 milioane.

O anchetă aprofundată în privința deceselor ar fi trebuit să fie declanșată demult. Biserica și statul trebuie să publice acum toate documentele pe care le dețin, fără a se folosi de considerente de intimitate drept pretext pentru a le cenzura masiv. Finanțarea adecvată a serviciilor destinate supraviețuitorilor și descendenților lor e esențială, dar insuficientă. Chiar dacă dl Trudeau a vorbit despre un „capitol întunecat și rușinos” din istoria Canadei, școlile pot fi mai bine înțelese ca parte a unei realități a nedreptății care persistă și astăzi.

Eradicarea culturii indigene a fost parte intrinsecă a colonialismului europenilor. Furtul copiilor și furtul pământurilor nu au fost două demersuri distincte, ci strâns legate între ele. Porțiuni considerabile ale Canadei sunt încă teritorii necedate, niciodată înstrăinate prin tratat, în vreme ce tratate privind alte teritorii au fost încălcate imediat. Tot așa cum școlile nu pot fi înțelese ca fiind un rău izolat, și remedierea lor necesită un cadru mai larg, prin care guvernul federal ar trebui să clarifice că nu plătește din mărinimie, ci pentru a începe să restituie o enormă datorie. (Rador)

 

Ne puteți urmări și pe Google News