A fost prins autorul dublei crime de la Satu Mare! Este un recidivist periculos, închis pentru viol

A fost prins autorul dublei crime de la Satu Mare! Este un recidivist periculos, închis pentru viol

Polițiștii din Satu Mare au reușit să îl prindă pe autorul unei duble crime care a avut loc în localitatea Târșolț, județul Satu Mare.

În noaptea de joi spre vineri, doi soți din localitatea Târșolț, cu vârste de 88 și de 76 de ani, au fost uciși cu o ferocitate maximă. Polițiștii care au ajuns la fața locului au confirmat informația anunțată de unul dintre vecini la numărul de urgență 112.

La Târșolț au ajuns și procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare care au preluat ancheta și au făcut primele cercetări. Surse judiciare spun că tabloul crimei arată că în prima fază a fost ucis bărbatul de 88 de ani, după care și femeia, în vârstă de 76 de ani, care a fost și supusă unei infracțiuni de viol. Victimele aveau gâtul tăiat și aveau mâinile legate la spate.

De asemenea, unul dintre vecini a povestit că cele două victime trebuiau să meargă la medic, la un cabinet medical din orașul Negrești Oaș, județul Satu Mare, unde nu au mai ajuns. Ulterior, la rugămintea fiicei victimelor aflată în Statele Unite, vecinul a intrat în locuința celor doi unde a văzut scena de coșmar.

Autorul este un recidivist periculos

Ancheta făcut de procurori a dus rapid spre un prim suspect, un bărbat eliberat din închisoare, unde a executat o pedeapsă pentru viol. Luat la întrebări, suspectul a recunoscut că i-a ucis pe cei doi consăteni pentru a nu îl da pe mâna polițiștilor.

Polițiștii au refăcut și traseul suspectului din noaptea crimei. Acesta a băut la un bar din localitate, iar mai apoi a mers spre locuința celor două victime, unde a vrut să o violeze pe femeie. Când a intrat în casă, suspectul a fost văzut de soțul femeii, iar atunci a luat decizia să suprime viața celor două persoane.

În prezent, polițiștii din Satu Mare fac cercetări într-un alt dosar de viol, care a avut loc la Târșolț, victimă fiind o femeie de 70 de ani. Suspectul acestui caz de viol este tot bărbatul reținut pentru acuzația de omor calificat și viol.

Foto: presasm.ro.

 

Ne puteți urmări și pe Google News