28 octombrie 2004: Aseară la ora 23.35 s-a produs un cutremur de 6,2 grade pe scara Richter. A durat un minut. L-am resimţit puternic, înfricoşat, oprit în vestibul, conştient că nu trebuie să ies, neştiind ce să fac, privind lustra care se balansa şi televizorul care trepida continuând să funcţioneze.

În momentul când, în sfârşit, cutremurul a încetat, îmi era teamă să nu reînceapă mult mai violent, mai ales că fusese precedat de un zgomot infernal pe care l-am luat drept vijelie...

După un minut mi-am îmbrăcat sacoul şi am coborât cu liftul. Pe stradă treceau maşini în viteză, iar în colţul străzii Brezoianu se strânseseră câteva persoane. Am mai văzut un domn vârstnic în halat şi papuci alături de câteva femei în faţa intrării principale din Cişmigiu. Ieşiseră din blocul lipit de clădirea fostului Minister de Justiţie, a cărui intrare rămăsese deschisă.

La Piaţa Kogălniceanu, alte grupuri de oameni... Nu se vedeau însă urme de tencuială şi zidărie căzute nici în dreptul imobilelor vechi dinspre Operă. La Podul Hasdeu, tot pe bulevard, alte persoane ieşite în stradă. Maşinile continuau să treacă în viteză.

Ajuns la Podul Elefterie, eram liniştit: m-am oprit să privesc cursul apei şi buildingul de culoare întunecată ridicat pe locul fostei pieţe a Operei, unde făcusem uneori târguieli.

Am apucat pe trotuarul stâng al străzii pe care a locuit Vulcănescu, apoi m-am întors pe chei pe trotuarul staţiei de metrou Eroilor, unde în urmă cu patru-cinci ani se înghesuiau, de ambele părţi ale străzii, chioşcuri, prăvălii non-stop şi câteva jardiniere...

Reîntors în Piaţa Operei, am vorbit de la un telefon public cu Aurora, aflând că după cutremur, aproape o jumătate de ceas, liniile de telefonie fixă şi cele de mobil fuseseră blocate. Ea era liniştită şi se pregătea de culcare.

M-am întors acasă cu zece minute înainte de ora 1 şi vreme de patru ceasuri m-am uitat la televizor. Un comentator făcea legătura între cutremur şi eclipsa totală de Lună care urma să se producă la 5.20. Avea dreptate să spună că, începând din Antichitate, eclipsele au fost considerate mari surse de nenorocire.

Mi-am amintit de apatia care mă cuprinsese de la începutul săptămânii şi de starea cumplită, istovitoare, din ziua cutremurului, care, potrivit cercetătorilor, a fost cel mai puternic – produs şi resimţit în România – din ultimii 15 ani, comparabil numai cu cel din 30 august 1986, respectiv 22 mai 1990. Aceiaşi specialişti au stabilit numeroase analogii între cutremurul de aseară şi cel din 4 martie 1977.

Dimineaţa, directorul Centrului Seismologic din Vrancea declara unui ziarist că seismul de aseară poate fi socotit „marele cutremur aşteptat”. Să-i fie gura aurită!

4 noiembrie 2004

În seara aceasta am vorbit şi cu ÎPS Bartolomeu. Ajunsese deja la Turda – ceea ce înseamnă că Sinodul s-a sfârşit de ieri –, unde se construieşte o mânăstire chiar pe locul pe care a fost asasinat Mihai Viteazul.

Am rămas înţeleşi că dacă de la Caransebeş mă voi întoarce prin Ardeal, să trec pe la Nicula, unde îl voi găsi la sfârşitul săptămânii viitoare. Tot de la el am aflat că Stăpânirea e gata să accepte o Lege a cultelor favorabilă Bisericii, cu condiţia ca aceasta să renunţe, în lege, la calificativul naţională.

27 noiembrie 2004

M-am întors acasă aseară, după 20 de zile petrecute în provincie. Am dormit mult, atât la Mânăstirea Lupşa din Munţii Apuseni, unde am stat şase zile, cât şi la Mânăstirea Recea de lângă Târgu-Mureş, unde am rămas cinci zile.

Alaltăieri am ţinut o conferinţă despre Mircea Vulcănescu, în cadrul serilor duhovniceşti. Plecat din Bucureşti pe 7 noiembrie, pe 9 ale lunii am ajuns în eparhia Caransebeşului. Am fost la Oraviţa, Reşiţa, Moldova Nouă şi Baziaş. Vremea era foarte frumoasă, apoi, pe când mă aflam la Recea, a început să ningă. Aseară priveam pe geamul vagonului stratul de zăpadă înalt de circa 30 de centimetri la Braşov şi pe Valea Prahovei. Însă de la Câmpina încoace nu mai era zăpadă. Şi în Bucureşti era mai cald.