Prima țară din lume care adoptă Bitcoin ca monedă oficială. Care sunt beneficiile economice
- Sabina Popescu
- 7 iunie 2021, 07:15
El Salvador ar putea deveni prima țară din lume care adoptă criptomoneda ca metodă oficială de plată, alături de dolarul american.
Nayib Bukele, președintele El Salvador, anunță că țara latino-americană ar putea deveni prima din lume care adoptă Bitcoin-ul ca monedă oficială, alături de dolarul american. El Salvador ar putea fi, astfel, primul stat care ar folosi moneda digitală opensource ca mijloc legal de plată.
PIB-ul țării ar putea crește
Nayib Bukele a prezentat și motivele pentru care ar dori implementarea criptomonedei ca metodă de plată. Președintele El Salvador a postat un mesaj pe Twitter în care explică faptul că bitcoin-ul a atins o capacitate de piață de 680 de miliarde de dolari.
"Dacă 1% din acesta s-ar investi în El Salvador, PIB-ul țării noastre ar putea crește cu 25%", a spus președintele Nayib Bukele. Pe de altă parte, va avea 10 milioane de noi potențiale clienți și va deține modalitatea cea mai rapidă de a transfera 6 miliarde de dolari pe an în remitențe, mai susține președintele El Salvador.
#Bitcoin has a market cap of $680 billion dollars.
If 1% of it is invested in El Salvador, that would increase our GDP by 25%.
On the other side, #Bitcoin will have 10 million potential new users and the fastest growing way to transfer 6 billion dollars a year in remittances.
— Nayib Bukele (@nayibbukele) June 6, 2021
Transferul de bani va fi facilitat
De asemenea, Nayib Bukele susține că transferul de bani din străinătate ar putea fi facilitat, în contextul în care economia țării depinde foarte mult de aceștia. Aproximativ 20% din PIB-ul El Salvador reprezintă bani trimiși în țară de cetățenii care locuiesc în afara granițelor statului, notează news.sky.com.
Peste două milioane de cetățeni care muncesc în străinătate trimit, anual, peste 4 miliarde de dolari în El Salvador. „Pe termen scurt, va genera locuri noi de muncă și va ajuta la incluziunea financiară a miilor de locuri de muncă din afara economie formale”, a spus președintele Nayib Bukele.
Proiectul de lege va intra în dezbatere parlamentară zilele următoare, iar președintele El Salvador speră ca majoritatea să voteze pentru implementarea sa. Dacă proiectul legislativ va trece, o bună parte din cei 70% de cetățeni care nu au conturi bancare și-ar deschide unul, mai este de părere președintele El Salvador, conform sursei citate.