Scandal la Moldovița. Traseul celebrei mocanițe turistice, blocat cu un bolovan uriaș. Ce revendică un localnic

Scandal la Moldovița. Traseul celebrei mocanițe turistice, blocat cu un bolovan uriaș. Ce revendică un localnic

Unul dintre cele mai frumoase trasee feroviare turistice din nordul României a fost blocat de un localnic, care s-a enervat după ce trenul nu mai oprea la barul său, de pe traseu.

Trenul turistic de la Moldovița parcurge o zonă de un frumusețe rară, specifică Bucovinei. De altfel, în România mai există foarte puține trasee turistice pe care trenurile de odinioară, celebrele ”Mocănițe”, să mai și circule spre bucuria turiștilor.

La Moldovița, traseul de 22 de kilometri a fost scurtat peste noapte la 20 de kilometri și asta pentru că un localnic a amplasat pe calea ferată un bolovan uriaș. Omul spune că terenul pe care sunt amplasate liniile de cale ferată este al lui. Persoana care deține proprietatea celor ”60 metri pătrați” de teren are în zonă și un bar-patiserie care îi deservea pe turiști, în momentul în care trenul ajungea în zonă. Cum proprietarul liniei și a trenului a decis ca acesta să nu mai oprească la locația bucovineanului, acesta s-a enervat și a blocat traseul trenului cu un bolovan de 20 de tone.

La rândul lui, primarul din Moldovița crede că tot scandalul este unul artificial, și asta pentru că omul care revendică proprietatea nu are teren în zona respectivă și nu își explică cum acesta a reușit să se intabuleze, din moment ce terenul era în proprietatea Statului Român.

Toader Iliesi este primarul comunei Moldovița și spune că nu înțelege cum localnicul respectiv a reușit să întăbuleze zona străbătuta de calea ferată forestieră.

„Acel teren nu a fost niciodată al celor care au acum titluri de proprietate. Calea ferată există de 130 de ani, așa încât nu îmi dau seama cum s-au dat aceste titluri de proprietate. Eu nu înțeleg de ce au tăcut timp de mai bine de 10 ani, iar acum și-au adus aminte că sunt proprietari. Din ce știu eu, nemulțumirile au plecat de la faptul că persoanele care au acel teren aveau un chioșc unde oprea mocănița, iar acum aceasta nu mai oprește. Sper să se ajungă rapid la o înțelegere”, a precizat Toader Iliesi, pentru presa locală.

Cum s-a ajuns la această situație

Turiștii care au avut de suferit au primit compensații financiare, sub forma unei reduceri a prețului biletului de călătorie. A fost transmis și un comunicat de presă care încearcă să explice situația creată la Moldovița.

„Mocănița Huțulca circulă începând cu anul 2005 pe vechiul traseu al liniei forestiere CFF Moldovița, construit în 1888 de proprietarul de gater Louis Ortlieb din Munchen. În anul 1910 linia a fost preluată de Fondul Bisericesc, care după Al Doilea Război Mondial a ajuns în evidențele societății SOVROM, mai târziu fiind regăsită în evidențele diferitelor ministere din cadrul Guvernului României socialiste. Ultimul proprietar care a avut linia în administrare a fost Ocolul Silvic Moldovița care în 2002 a închis transportul de masă lemnoasă pe această linie. Activitatea noastră în Moldovița se bazează pe o decizie a Consiliului Local Moldovița din 2005 în care s-a hotărât ca societatea noastră să reconstruiască linia pe terenul Primăriei Moldovița până la KM 16 în Argel”, se arată în comunicat.

Măsurătorile topometrice realizate de societatea care exploatează trenul turistic au arătat că 99,9 la sută din traseul acestuia se află pe un teren proprietate a Statului Român. Cu toate astea, un teren de 60 de metri, a fost întăbulat în 2011, în favoarea unui localnic decedat, Pavel Chiraș.

„Pavel Chiraș între timp a murit, iar ginerele lui, Gheorghe "Ghiocel" Hlosciuc, o persoană controversată din Argel, a început să șantajeze conducerea Mocăniței cu această intabulare abuzivă. Împreună cu soția lui, Paula Simona Hlosciuc, are un chioșc la capătul liniei, pe terenul societății noastre, unde folostește circa 250 mp, pentru care noi nu percepem chirie. În ziua de astăzi, din păcate, individul ne-a blocat linia și este posibil să nu putem circula ultimii 1,5 km din traseul mocăniței. Din acest motiv, până la rezolvarea situației, reducem tariful pentru adulți, de la 35 de lei la 30 de lei și pentru copii de la 20 de lei la 15 lei și ne cerem scuze pentru disconfortul creat”, se mai arată în comunicat.

Poliția Suceava: Este un litigiu civil

La fața locul au mers sâmbătă și polițiștii din Suceava. După ce au văzut actele, aceștia au concluzionat că este vorba despre un litigiu civil, care poate fi rezolvat doar de instanțele de judecată.

Cei care exploatează trenul turistic au mai susținut că au demarat demersurile pentru ca terenul în cauza, intabulat în favoarea lui Pacel Chiraș și a urmașilor acestuia, să fie reintabulat în favoarea Statului Român, prin Primăria Moldovița.

În plus, pe cale de ordonanță președințială vor cere ca proprietarul terenului să fie obligat să mute bolovanul de pe linie.

 

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News