Fost șef IT primește despăgubiri, de 500.000 de lire sterline, după ce s-a lovit la cap, la locul de muncă

Fost șef IT primește despăgubiri, de 500.000 de lire sterline, după ce s-a lovit la cap, la locul de muncă

Stephen Long, în vârstă de 48 de ani, a fost disponibilizat la scurt timp după ce a suferit un traumatism cerebral în martie 2015, scrie news.sky.com.

Stephen Long, din Norwich, și-a dat în judecată foștii angajatori, compania Elegant Resorts Ltd, după ce a suferit ceea ce el a descris drept „traumatism cerebral” în timp ce se afla la birourile companiei de la Old Palace din Chester, în martie 2015.

Bărbatul de 48 de ani a spus că s-a dus să-l ajute pe un coleg să ridice un obiect mare și incomod. S-a aplecat ca să ridice obiectul dar, când s-a îndreptat, s-a lovit cu capul de un cadru în formă de cupolă, în pivniță.

După incident el a continuat să lucreze, dar a susținut că se simte neobișnuit de somnoros în următoarele zile. Nu se putea concentra iar ulterior a fost internat la spital.

Stephen Long a încercat să se întoarcă la muncă în aprilie 2015, dar se pare că avea probleme de concentrare. După doar câteva ore i s-a spus că va fi disponibilizat de la locul de muncă,unde avea salariu de 50.000 de lire sterline pe an, în luna următoare.

Long a contestat concedierea pe motiv de discriminare pentru handicap, iar Elegant Resorts ar fi încercat să soluționeze cererea plătind acestuia 5.575 de lire sterline cu condițiile în care au precizat că „nu-și asumă răspunderea”.

La proces s-a aflat că Stephen Long lucrează  ca și grădinar

Curtea a a fost informată că, cel mai recent, a fost angajat grădinar cu jumătate de normă, la o proprietate, cu o mică parte din salariul său anterior.

În pledoaria sa de apărare, reprezentantul Elegant Resorts a declarat că este „sceptic în ceea ce privește atât acuratețea, cât și onestitatea relatării domnului Long referitoare la accident și la consecințele acestuia”. Compania de turism și-a recunoscut răspunderea pentru rănile provocate de accident. Totodată, însă, a spus că aceasta nu este altceva decât o lovitură la cap, un gen de lovitură pe care oamenii îl suferă în mod regulat și care nu a dus la consecințe pe termen lung.

Judecătorul a ajuns la concluzia că domnul Long nu și-a exagerat simptomele și s-a declarat convins că acesta a suferit răni semnificative. Domnului Long i s-au acordat daune totale de 509.957 de lire sterline, inclusiv 298.379 pentru pierderea viitoare a veniturilor.

Ne puteți urmări și pe Google News