Jandarmii francezi au descoperit o petrecere rave cu 500 de persoane, într-o localitate de doar 600 de locuitori
- Cristi Dorombach
- 1 mai 2021, 13:12
Adunările festive cu caracter muzical sunt interzise în departamentul Cotes-d'Armor până luni, când Franţa va începe să ridice progresiv restricţiile impuse în urma unei noi escaladări a pandemiei de coronavirus.
Jandarmii francezi au pus capăt vineri spre sâmbătă unei ample petreceri ilegale, care a reunit aproximativ 500 de persoane în vestul Franţei (Bretagne), aflată în prezent în lockdown ca urmare a pandemiei de COVID-19, potrivit autorităţilor locale citate de AFP.
"Jandarmii au intervenit sâmbătă în jurul orei 01:00 pentru a confisca echipamentele unui rave-party reunind circa 500 de persoane. Persoanele se strânseseră la Saint-Brieuc, după o cursă de-a şoarecele şi pisica cu jandarmii în jurul localităţii Haut-Corlay", un mic oraş breton, a declarat AFP, o sursă a prefecturii departamentului din Côtes-d'Armor.
Sursa citată a precizat că nu au existat incidente.
Contactat de AFP, primarul comunei de 600 locuitori, Jean-Pierre Le Bihan, a declarat că nu s-a mai auzit muzică sâmbătă dimineaţă.
Prefectura a reamintit că adunările festive cu caracter muzical sunt interzise în departamentul Cotes-d'Armor până luni, când Franţa va începe să ridice progresiv restricţiile impuse în urma unei noi escaladări a pandemiei de coronavirus.
"Poliţia şi jandarmeria sunt mobilizate pe parcursul acestui weekend pentru a asigura menţinerea ordinii publice şi respectarea dispoziţiilor", a informat prefectura pe Twitter.
În noaptea de Revelion, un rave-party uriaş organizat la Lieuron, cu participarea a circa 2.500 de persoane, triplu faţă de numărul locuitorilor, a fost principala ştire a mass-media franceze.
Peste 300 de persoane cu COVID-19 mor zilnic în Franţa, care a înregistrat vineri 25.000 noi contagieri; 30.000 de pacienţi sunt în prezent spitalizaţi.
În total pandemia a provocat moartea a peste 104.000 de persoane în Franţa.