Istoria secretă. Răsplata primită de spionul român care penetrase secretele NATO. Documentul din arhiva Securității

Istoria secretă. Răsplata primită de spionul român care penetrase secretele NATO. Documentul din arhiva Securității

Prezentăm astăzi un document inedit: referatul prin care Mihai Caraman, primul spion est-european care a penetrat secretele NATO, era avansat în ierarhia Ambasadei la Paris a Republicii Populare Române.

Documentul este din 1964, adică la cinci ani după ce spionul (termenul se potrivește aici perfect) racolase deja prima sursă din structura nou-înființatei, pe atunci alianță nord-atlantică. Sursa era funcționarul Robert Van de Wielhe.

După destrămarea celebrei rețele ”Caraman”, Van de Wielhe avea să fie condamnat la 8 ani de închisoare.

Amănunte despre această afacere de spionaj găsiți în excelentul volum ”Mihai Caraman – un spion roman în Războiul Rece”, al istoricului Florian Banu. Imaginea care ilustrează articolul este din timpul unei discuții dintre bătrânul general și Florian Banu.

1964 octombrie 22. Referat de cadre privind pe Caraman Mihai, propus în funcția de consilier la Agenția Economică a R.P.R. din Paris.

C.C. al P.M.R.

Direcția Organizatorică

Secția de Cadre

Caraman Mihai

Membru de partid din ianuarie 1948;

-Născut la 11 noiembrie 1928, în comuna Oancea, regiunea Galați;

-Originea socială: tatăl a fost grefier;

-Naționalitatea: română;

-Căsătorit, are un copil;

-Studii: Facultatea de științe juridice și Universitatea serală de marxism-leninism;

-Profesia: jurist;

-Cunoaște limba franceză;

-În prezent este prim-secretar la Agenția economică a R.P.R. din Paris și îndeplinește funcția de locțiitor al șefului agenției.

Caraman Mihai, din 1939 a urmat opt clase de liceu în orașele Cahul, Brăila, Izmail, Dumbrăveni și Tulcea.

Mutarea sa la mai multe licee s-a datorat faptului că tatăl său a fost grefier la tribunalele din localitățile respective. Este cunoscut că era un elev retras, cu comportare corectă, preocupat de învățătură.

În 1945 s-a înscris în Uniunea Tineretului Socialist, însă nu a avut activitate deosebită. După absolvirea liceului, în 1947, din cauza unor greutăți materiale, nu a mai continuat studiile, ci a rămas acasă la părinți.

O perioadă a lucrat la biblioteca din Tulcea, apoi la Consiliul sindical județean Tulcea. În ianuarie 1948 a fost primit în P.C.R.

În decembrie același an a fost trimis la Școala de ofițeri politici a M.A.I. din București.

La absolvirea școlii militare, în martie 1950, a fost avansat locotenent și timp de cinci ani a muncit ca lucrător operativ în cadrul mai multor unități de grăniceri.

În acest timp a urmat Universitatea serală de marxism-leninism.

În mai 1955 a fost promovat în Ministerul Afacerilor Interne. A fost lucrător operativ prim, locțiitor, apoi șef de birou, iar din 1958 șef de serviciu. A fost avansat treptat până la gradul de locotenent-colonel.

Din ianuarie 1959 este prim-secretar la Agenția economică a R.P.R. din Paris și îndeplinește funcția de locțiitor al șefului agenției.

Este apreciat că s-a dezvoltat continuu din punct de vedere politic și profesional. Are multă putere de muncă, lucrează cu simț de răspundere și competență pentru îndeplinirea sarcinilor. Este inteligent, sesizează cu ușurință problemele și se orientează în rezolvarea lor.

A participat la unele tratative comerciale și a obținut rezultate bune.

Paralel cu munca a absolvit Facultatea de științe juridice. Pentru merite deosebite obținute în activitatea sa a fost decorat cu ordine și medalii.

Este o fire orgolioasă, sensibil la critică și rigid față de subalterni.

A fost criticat pentru aceste lipsuri și luptă pentru lichidarea lor.

Despre familie cunoaștem: tatăl a fost arhivar, apoi grefier. În prezent este pensionar. Mama este casnică. Au avut 5 ha pământ pe care l-au predat statului în 1952. Nu au făcut și nu fac parte din organizații politice. Are două surori profesoare, neîncadrate politic.

Soția, de profesie artistă, în prezent casnică, membră a U.T.M.

Tatăl ei este fochist de locomotivă, neîncadrat politic, a divorțat de soție și s-a recăsătorit cu o muncitoare. Mama este casnică, recăsătorită cu un muncitor. Soția are un frate muncitor, care în 1961 a fost condamnat doi ani închisoare pentru huliganism.

Caraman Mihai are un unchi fost colonel, în prezent pensionar.

Acesta, în 1952, a fost reținut câteva luni de către organele M.A.I. pentru cercetări, deoarece în perioada guvernării legionare a fost membru al acestei organizații.

Soția are un unchi colectivist, fost legionar, condamnat în 1960 la un an și jumătate închisoare pentru furt de porumb din G.A.C.

Este propus de Ministerul Comerțului Exterior în funcția de consilier la Agenția Economică a R.P.R. din Paris.

Secția de Cadre a C.C. al P.M.R. consideră că din punct de vedere al încrederii politice corespunde.

Dinu Vasile Șef de sector în Secția de Cadre a C.C. al P.M.R.

Mernea Constantin Instructor în Secția de Cadre a C.C. al P.M.R.

Gh. Ionescu Secția de Cadre

22 octombrie 1964

Volumul „Zori Însângerate”, disponibil pe piață

Cartea „Zori Însângerate”, scrisă de colonelul(r) Tudor Păcuraru și conf. univ. dr. Florian Bichir, este de luni, 12 aprilie, disponibilă pe piață. Are la bază documente declasificate ale SRI din martie 1990.  Mai exact, evenimentele de la Târgu Mureș, care s-au desfășurat sub egida Planul „VIRRADAT” „AURORA ZORILOR”.

Planul a fost creat de liderili de la Budapesta, care au trecut pe la „universitățile kominterniste, KGB-iste și GRU-iste” de la Moscova.

Obiectivul final era adjudecarea Ardealului.

„Cartea „Zori însângerate” este dedicată ofițerilor români, contraspioni și antiteroriști care, năpăstuiți de propriul Guvern, au ales să-și facă datoria față de Patrie cum au putut mai bine, sub huiduielile gloatei isterizate” , spun coautorii.

Comandă cartea aici

Volumul „Zori Însângerate” scris de Tudor Păcuraru și Florian Bichir va fi din 12 aprilie pe piață