Exclusiv. Trista poveste a unui medic infecționist de care șefi din Sănătate își bat joc
- Sorin Ovidiu Bălan
- 7 aprilie 2021, 10:45
N-avem doctori de specialitate. Iar când avem, ne batem joc de ei.
Suntem în plin val trei al pandemiei de coronavirus. Nu auzim din partea guvernanţilor, în afară de reproşurile aduse nouă, cetăţenilor, care suntem ba inconştienţi, ba terorişti buni de stors de bani cu câte o amendă zdravănă, decât vaiete şi explicaţii şontâcăite, deloc convingătoare.
Ba că sistemul medical este la un pas de colaps, ca şi când noi, cetăţenii, am gestionat până acum sistemul medical sau nu ne-am plătit asigurările de sănătate. Ba că nu sunt paturi la ATI, tot din cauza noastră, că unii îndrăznesc să se îmbolnăvească mai mult decât cota prevăzută de Arafat. Ba că nu sunt suficienţi medici de specialitate, care să se bată cu pandemia.
Iar când avem totuşi medici, ne batem joc de ei.
Un medic infecţionist fără pile
Un caz revoltător este cel al medicului infecţionist Roxana Camelia Palade (32 de ani). De când a început pandemia se află pe baricade la Spitalul Judeţean Sfântul Pantelimon din Focşani. De fapt, la acest spital lucrează din urmă cu 7 ani, când a câştigat postul prin concurs. Numai că de acum 7 ani, lucrurile s-au mai schimbat în viaţa medicului. Între timp s-a căsătorit şi are şi un băieţel.
Viaţa nu a fost însă blândă cu medicul Roxana Camelia. De loc dintr-un sat din judeţul Vaslui, dintre-o familie modestă, s-a pus cu burta pe carte până a ajuns medic. Fără pile. Fără meditaţii. Prin propriile-i forţe.
Nici căsătoria nu a fost tocmai foarte fericită. Şi nu este vorba de faptul că nu se înţelege cu soţul. Dimpotrivă. Bărbatul Roxanei este un om extraordinar, care îşi iubeşte familia. Din păcate, suferă de diabet. Ba chiar într-o dimineaţă, dacă soţia sa, medic, nu s-ar fi aflat lângă el, acum ar fi fost mort. Ar fi intrat în comă diabetică. Între timp, în familie a apărut şi un copilaş. Care acum are aproape cinci ani. Din păcate, copilul este cu nevoi speciale. Dar ambii părinţi îl iubesc ca pe ochii din cap şi-l îngrijesc ca la carte.
Cum îşi bat joc şefii de un medic infecţionist
Infecţioniştii şi ATI-ştii sunt, în aceste zile, în prima linie. În prima linie, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Sfântul Pantelimon din Focşani s-a aflat şi medicul Roxana Camelia Palade, alături de ceilalţi cinci colegi, tot infecţionişti şi ei.
Situaţia familială a doctoriţei, naveta pe care trebuie să o facă, faptul că nu poate fi aproape de soţ şi de copil au determinat-o ca, atunci când s-a invit prilejul, să încerce să vină mai aproape de ei. Adică la Piatra Neamţ, la spitalul judeţean. Prilejul s-a ivit atunci când conducerea spitalului nemţean a scos la concurs un post de medic infecţionist. Concurs pe care medicul Roxana Palade l-a luat. Conform legii, ar fi trebuit să plece prin transfer, să-şi ocupe noul loc de muncă. Ar fi avut avantajul că ar fi fost aproape de familie, de copil şi de soţ, ambii cu probleme, aşa cum am văzut. Plus că la 32 de ani, o familie tânără de intelectuali, care mai au şi un copil, indiferent dacă este cu nevoi speciale sau nu, nu este normal să stea despărţită. Pentru că altfel ajungem ca pe vremea lui Ceauşescu, cu vestitele repartiţii. Dar şi atunci, totuşi se ţinea cont dacă absolventul era sau nu căsătorit şi se căuta o soluţie astfel încât cei doi soţi să fie împreună sau cât mai aproape unul de celălalt.
Din păcate, medicul Roxana Palade nu poate veni alături de familia ei. Pentru că, folosindu-se de o lege pe care mulţi o consideră pe lângă Constituţie, mai exact Legea 55 art 30, conducerea spitalului din Focşani nu vrea să-i dea drumul. Într-o adresă semnată de către managerul spitalului focşănean, dl Constantin Mândrilă, i se aduce la cunoştinţă medicului Roxana Palade că nu poate pleca nicăieri pentru că şefa secţiei de infecţioase nu vrea să-i dea drumul. Pentru că nu ar mai avea medici de specialitate care să se bată cu COVID-ul.
Mutarea pe acelaşi front, în acelaşi tranşeu
Toată argumentaţia celor de la Focşani nu este decât o perdea de fum. În fapt, o asigurare pentru manager. Un medic de specialitate în plus, înseamnă o bătaie de cap în minus. Plecarea medicului Roxana Palade de la un spital la altul, aflate în aceeaşi zonă geografică, nu ar dezechilibra nimic. La spitalul din Focşani au fost 6 medici infecţionişti. Unul dintre ei a reuşit să plece, acum câteva luni, Tot în plină pandemie deci, la Bucureşti, la un spital penitenciar. Au mai rămas 5 medici. Plecarea Roxanei Palade ar însemna că mai rămân 4 infecţionişti. Tot atâţia câţi sunt şi la Piatra Neamţ. Singura problemă care s-ar crea prin plecarea Roxanei Palade ar fi cea a gărzilor. Dar poate fi înlocuită cu aceeaşi eficienţă de un pneumolog. Care, la Focşani, nu sunt prea încărcaţi cu gărzi.
Ca să nu mai vorbim de faptul că şi la Piatra Neamţ, există bolnavi infectaţi cu coronavirus, la fel ca la Focşani. Ba încă situaţia pandemică la Piatra Neamţ pare, conform statisticilor, ceva mai grea decât la Focşani. Este ca şi cum s-ar muta un soldat în acelaşi tranşeu dintr-o parte în alta, având acelaşi duşman în faţă cu care să lupte.
Posibilităţile de a se rezolva problema. Dar cu pierderi pentru pacienţi
Pentru a-şi rezolva problema de a fi alături de familie şi a învinge căpoşenia celor de la Focşani şi imbecilitatea unei legi, medicul Roxana Palade are mai multe posibilităţi legale. Fiecare dintre ele însă, pusă în practică, ar însemna ca pacienţii să mai piardă încă un medic de specialitate.
Unu. Se poate reprofila pe altă specialitate medicală. Şi astfel s-ar pierde un infecţionist, necesar ca aerul în această pandemie. Cu o altă specialitate, care să nu fie de linia întâi în lupta cu COVID-ul, se poate muta liniştită.
Doi. Având un copil cu nevoi speciale, îşi poate lua, legal, un concediu pentru îngrijirea lui, până ce micuţul împlineşte şapte ani. Adică aproape trei ani de-acum încolo. Adică, va reveni la muncă atunci când, în ciuda previziunilor sumbre ale unor disperaţi care şi-au umplut buzunarele în această criză sanitară, sigur trece şi mama pandemiei. Dar cu mai mulţi morţi, fiind un medic de specialitate în minus.
Trei. Poate pleca oricând în Germania cu toată familia, unde are o soră care are o situaţie materială bună. Dar şi dacă nu ar avea cine să o sprijine la început, mai ales acum, medicii infecţionişti şi ATI-ştii sunt primiţi cu braţele deschise în Germania. Ca să nu mai vorbim de salariul care nu suferă nici un fel de comparaţie cu cel de la noi.
Şi ar mai fi, posibilitatea a patra. Ca autorităţile să înţeleagă ceva din întâmplarea nefericită cu medicul rezident ATI-st care, nemairezistând presiunii şi-a pus capăt zilelor. Medicul Roxana Palade este şi ea la capătul puterilor şi a răbdării. La fel şi familia. Şi să îi rezolve problema, astfel încât să rămână să se bată cu pandemia pentru pacienţii români. Doar că la Piatra Neamţ, în loc de Focşani.