Adevăratul pericol din valul al treilea al pandemiei. Ce se întâmplă, de fapt, în România

Adevăratul pericol din valul al treilea al pandemiei. Ce se întâmplă, de fapt, în România

Bogdan Oprița, medicul Şef al UPU SMURD București, atrage atenția cu privire la pericolul real care a venit odată cu valul al treilea al pandemiei.

Valul al treilea al pandemiei a venit cu un real pericol, susține Bogdan Oprița, medicul Şef al UPU SMURD. Făcând comparație cu situația înregistrată în valul al doilea, medicul susține că există o creștere semnificativă a pacienților cu COVID-19 care trebuie duşi la spital.

„Dincolo de cifrele care nu sunt deloc îmbucurătoare, înregistrăm record după record negativ, acest lucru nu arată decât limita sistemului. (...) S-ar putea dacă numărul pacienţilor creşte să nu mai putem să avem paturi de terapie intensivă, să nu mai putem să avem paturi cu oxigen şamd”, a declarat Bogdan Opriţă duminică, într-o conferinţă de presă.

„Dacă în valul doi undeva la 50% din pacienţi aveau forme uşoare şi puteau să meargă la domiciliu, acum greu mai dăm drumul la 10% din pacienţi. Mai toţi pacienţii au nevoie de oxigen şi au nevoie de oxigen în debit mare”, a explicat Opriţa.

Bogdan Oprița, despre pericolul real din valul trei al pandemiei. Paturile la ATI se vor umple oricum

Medicul a mai punctat că există situații în care colegii săi au solicitat două zile de concediu doar pentru a putea să doarmă, angajaţii din sistem fiind epuizaţi.

„O altă caracteristică este că dacă în valul doi aveam un anumit număr de pacienţi, acum ne confruntăm cu o creştere de 50% la pacienţii de zonă verde, pacienţi non-COVID. Deci pe lângă acest val care reprezintă o creştere, mai avem şi pacienţii pe care nu îi putem neglija”; a precizat şeful UPU-SMURD Bucureşti Ilfov.

„Oricât de multe paturi la terapie intensivă am face noi, ele se vor umple”, a mai spus acesta.

Ținând cont de aceste aspecte, Bogdan Opriţă face apel la oameni să colaboreze şi să respecte măsurile care previn răspândirea virusului.

„Până când nu va exista o colaborare din partea populaţiei, oricât de multe măsuri am lua, nu vom putea să ieşim la liman. Trebuie să înţelegeţi că avem o capacitate limitată şi că nu putem să ne dezvoltăm la infinit şi la un moment dat s-ar putea să ajungem la situaţia în care să trebuiască să discutăm despre modul în care îngrijim astfel de pacienţi”, a adăugat medicul.

Ne puteți urmări și pe Google News