Polițiștii din Bistrița-Năsăud au reușit să oprească mitingul șoferilor care claxonează în oraș. Câte amenzi s-au dat

Polițiștii din Bistrița-Năsăud au reușit să oprească mitingul șoferilor care claxonează în oraș. Câte amenzi s-au dat

120 de mașini s-au adunat în parcarea unui mall din oraș, de unde doreau să pornească pe strazi, să claxoneze și să meargă cu viteză redusă.

Polițiștii din Bistrița au reușit să oprească aseară mitingul șoferilor din oraș care claxonează și blochează circulația, protestând împotriva restricțiilor. Jandarmeria și poliția au blocat ieșirile din parcarea mall-ului respectiv și au controlat 122 de mașini.

Participanţii la acest miting auto neautorizat intenţionau să iasă pe străzile municipiului, la fel cum au făcut miercuri seara, când au rulat cu viteză redusă pe principalele bulevarde, claxonând, ceea ce a dus la afectarea traficului rutier pe DN 17 şi la tulburarea liniştii publice.

"Poliţiştii bistriţeni, alături de jandarmi, în vederea asigurării respectării normelor legale incidente domeniului şi menţinerii unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, au participat la o acţiune preventiv-reactivă, în sistem integrat, pentru verificarea respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă şi pentru prevenirea comiterii de fapte antisociale în spaţiul public, fiind legitimate 197 de persoane, 122 auto controlate, un certificat de înmatriculare reţinut şi 22 sancţiuni aplicate în valoare de 8.805 lei", se menţionează în comunicatul de vineri al Poliţiei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Dintre amenzi, 17 au fost date la Legea 55/2020, în valoare de 7.500 lei, iar alte cinci - pentru încălcări ale Codului rutier, în valoare de 1.305 lei.

Miercuri seara, la primul miting auto neautorizat organizat în municipiul Bistriţa, poliţiştii au verificat 60 de autoturisme, au legitimat 95 de persoane şi au aplicat amenzi în valoare de peste 48.000 de lei.