Programul Prima Casă a fost modificat pentru 2021. Cum vor fi afectați românii

Programul Prima Casă a fost modificat pentru 2021. Cum vor fi afectați româniiProgramul Prima Casă. Sursa foto: Arhiva EVZ

Programul Prima Casă, prin care foarte mulți tineri reușeau să-și cumpere o locuință, a fost modificat pentru anul 2021, astfel că acum îl vor putea accesa mai puțini oameni.

Ministerul de Finanțe a publicat vineri un document legat de programul Prima Casă, prin care arată că acesta s-a modificat în 2021.

Prin acest document se arată că Guvernul a alocat în anul 2021 mai puțini bani pentru acest program..

Suma este considerabil mai mică decât cea alocată cu an în urmă, în 2020, pentru programul Prima Casă / Noua Casă.

Conform documentului eliberat de Ministerul de Finanțe, plafonul alocat pentru Prima Casă este de doar 1,5 miliarde de lei. Cu alte cuvinte, până la această sumă se pot ridica garanțiile emise în cadrul programului.

Citește și: Alertă pentru sute de mii de români. Programul Prima casă, o bombă cu ceas?!

Programul Prima Casă, modificat în 2021

Față de 2020, când s-a alocat un plafon de 2 miliarde de lei pentru același plafon, acum suma este mult mai mică.

Totodată, se propune completarea reglementării din cuprinsul normelor potrivit cărora beneficiarii au obligația să încheie polițe de asigurare împotriva tuturor riscurilor, conform normelor interne proprii ale finanțatorilor.

Polițele urmează să acopere toată durata finanțării garantate.

Acest lucru se va întâmpla doar la o valoare acceptată de o societate de asigurare, dar nu mai puțin decât valoarea de piață comunicată de finanțatori prin solicitarea de garantare.

Citește și: Răsturnare de situație în programul „Prima Casă”. Cine va mai putea beneficia de acești bani

Reducerea plafonului programului „Prima Casă / Noua Casă” era destul de așteptată de piață.

Această mutare a fost deja anunțată în urmă cu aproximativ trei săptămâni de Cristian Păun.

Cristian Păun este preşedintele Consiliului de Administraţie al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii.

El a reamintit că în cadrul programului Prima Casă /  Noua Casă, în 2020 s-au acordat aproape 8000 de garanții

„Pentru 2021, la un plafonul în scădere la 1,5 miliarde lei, estimăm în jur de 6.000 de beneficiari ai programului”, a menționat Cristian Păun, conform Antena3.

Citește și: Cîțu aruncă în aer programul „Prima Casă”. Promisiunea făcută în fața lui Orban

Ne puteți urmări și pe Google News