În dezacord total cu comunitatea academică națională și chiar internațională care a înfierat cu mânie proletară un număr de studenți ai Facultății de Drept prinși în timp ce copiau la nu știu ce discipline în sesiune, mă solidarizez cu aceștia, cu platforma whatsapp, cu pixurile GSM, cu microcăștile si alte soluții inteligente dar și nedetectabile împotriva învățământului actual aflat nu pe marginea unei prăpastii ci întocmai pe fundul ei.

Sunt tentată să spun că nu este treaba mea mocirla în care se zbate educația. Însă îmi dau seama că m-aș așeza fix contra viitorului, oricum suficient de incert și din acest motiv educația copiilor noștri devine problema fiecăruia dintre noi.

Revenind la copii ăștia exmatriculați, aflați la început de drum, dacă ar fi să ne aruncăm privirea pe trotuarul celălalt în sanctuarele numite cândva cancelarii s-ar putea să ne punem mâinile în cap a jale și să identificăm o mare parte din cauzele dezastrului în care se află învățământul românesc.

Dar asta ar trebui să facă obiectul unui studiu amplu iar finalul studiului să se numească reformă reală.

Motiv pentru care, din solidaritate, fac următorul autodenunț.

In nemernicia mea, după atâția ani, atinsă de aripa maturității,  cu conștiința încărcată mă denunț pe persoană fizică.

In clasa a-VII-a am copiat. Parcă a fost ieri. Imi amintesc ura pe care o aveam pentru manualul de matematică. Ca o infractoare de ultimă speță, cu discernământ prezumat de către unii, mi-am premeditat fapta.

Nu știam subiectele tezei la matematică pentru că profa era incoruptibilă. Am încercat chiar un mic trafic de influență, dar n-a ținut. I-am dus o plasă de gutui culese cu mâinile mele și- am pregătit cel mai îngeresc zâmbet cu putință, însă n-a răspuns la poartă. Deși am văzut cum a dat perdeaua într-o parte…

După câteva încercări nelegale, respectând tipicitatea penală a fiecărei fapte, am rămas cu încercările în forma de tentativei.

Și atunci, de la înălțimea varstei de 13 ani, am luat rezoluția infracțională. Am hotărât asupra autoratului. Și n-am acceptat complici. Am trecut la acte premergătoare, și-am luat în ziua aia după mine manualul de matematica, trei caiete full, Gheba și un teanc considerabil de  copiuțe. Ghiozdanul meu părea biblioteca națională în formă fizică.

Ideea e că nu se inventaseră smartphonurile. Că ar fi fost extrem de simplu. Și fără stres. Dar cum sunt născută ca mulți dintre voi în preistorie și am copilarit în era telefonului cu disc pe care ai mei puneau lăcățel iar singura distracție era să asculți cuplajul, am procedat în consecință.

Mi-am băgat sub bancă două tone de matematică. Plus asumarea răspunderii. Așa, și intră profa de mate. Dură. Rigidă. Dar extrem de mișto.

Și începe a scrie subiectele pe tablă, cu ce credeți voi, cu cretă, plus vreo câteva explicații orientative. Gen atele de sprijin. Evident, pentru cine înțelegea…

Pe masură ce scria, ochii mei se transformau încăpând în ei toată neînțelegerea fenomenelor de la Facerea Lumii încoace. In traducere liberă conștientizam dimensiunea propriei prostii.

Scriu subiectele în caietul de teză. Citeț. Caligrafic. Frumos. Imi venea să desenez floricele pe alături. Și plasa de gutui. Poate se prinde tovarășa de mate.

Acceptând faptul că subiectele de pe tablă erau scrise în mandarină și că eu în următorii 3000 de ani n-am să le înțeleg, am început să-i dau căutare pe sub bancă dupa cuvinte cheie.

Și în dezacord total cu ordinea de drept, am trecut la copiat din caietul de matematică vreo 6 pagini de-a valma. La rând. Fara vreo selecție sau diferențiere.

Vigilentă, după ce terminam o pagină, dădeam foaia ușor, să nu se audă. Hârșșt! Că pe vremea mea nu se auzea nici musca în sala de curs.

Bine, când dădeai pagina acopereai zgomotul cu un acces ușor de tuse. După aia tușea și Valentina, tușea si Ionuț, tușea și Gabriela…

Nu m-a prins. Am luat 7 în teza.

La 30 și ceva de ani distanță, încă nu știu de ce mi-a dat 7. Fie pentru efort, fie de milă…

Și azi am hotarât că n-a fost drept. Că atația ani am trăit cu conștiința încărcată. Poate alta ar fi fost viața mea…

Rog sa fiu trasă la raspundere. Renunț de bună voie la instituția prescripției…