S-au rezolvat toate problemele. Autoritățile publice îndemnate să cumpere mașini electrice

S-au rezolvat toate problemele. Autoritățile publice îndemnate să cumpere mașini electriceȘoferii cu mașini electrice, nemulțumiți. Cât a ajuns să coste alimentarea. Sursa: EVZ

Autoritățile publice sunt îndemnate să cumpere mașini electrice, prin intermediul programelor derulate la nivelul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.

Autoritățile publice îndemnate să cumpere mașini electrice.

Anunțul a fost făcut de ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Tanczos Barna. El a precizat că sunt căutate soluții de finanțare pentru aceste achiziții destinate instituțiilor publice. Aceasta dincolo de Programul Rabla Plus care susține achiziția de mașini electrice.

„Autorităţile publice locale şi instituţiile publice vor trebui să pornească programe de achiziţie de maşini electrice. Le vom asigura finanţare prin Rabla Plus şi căutăm soluţii de finanţare suplimentară pentru instituţiile publice. În funcţie de bugetul fondului de mediu”, a declarat ministrul Mediului.

Potrivit spuselor sale, această inițiativă va fi finanțată inclusiv prin programele derulate de Ministerul Mediului. Banii vor proven de la Administrația Fondului pentru Mediu sau de la PNRR.

„Este o iniţiativă finanţată inclusiv prin programele pe care le derulează Ministerul Mediului, prin AFM (Administraţia Fondului pentru Mediu) sau prin PNRR (Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă)”, a menţionat Tanczos Barna.

Autoritățile publice îndemnate să cumpere mașini electrice

Ministrul a făcut aceste declarații cu prilejul lansării Campaniei „Vinerea Verde-Stop! Azi, maşina stă pe loc!“. Aceasta este o iniţiativă care îşi doreşte să impulsioneze mobilizarea pentru un mediu curat, peste tot în ţară.

Tanczos Barna a subliniat că prin aceste programe de finanţare vor fi ajutate autorităţile publice locale, Acestea vor trebui să înființeze reţele de infrastructură cu amprentă zero pe tot ce înseamnă poluarea aerului.

„Încet-încet trebuie să ajungem la o gândire prin care ne revendicăm străzile, trotuarele şi începem să gândim altfel. Să ne comportăm diferit faţă de practicile de până acum. Vom avea mai multe măsuri pe care le vom implementa în următorii ani pentru a eficientiza această iniţiativă «Vinerea verde»”, a mai spus ministrul.

O inițiativă inspirată din Vest

El a precizat că s-a inspirat, cu această inițiativă, din ceea ce se petrece în orașele din vestul Europei. În aceste orașe se circulă foarte mult cu mijloacele de transport în comun sau cu vehicule nepoluante.

„Am văzut ce înseamnă mersul cu trenul în Belgia, în Olanda, în Franţa. Am văzut ce înseamnă mersul pe jos în oraşele mari, inclusiv în Statele Unite. Lumea vine în adidaşi la muncă şi îşi schimbă pantofii la birou. Deci lucrurile funcţionează altfel în alte ţări. Putem să ne uităm practic în tot restul Europei și în Statele Unite cum gândesc acolo oamenii. Din păcate, noi suntem un pic în urmă din acest punct de vedere şi tocmai de aceea am lansat această iniţiativă «Vinerea verde». Ca un prim pas pentru a schimba ceva”, a subliniat Tanczos Barna.

Ministrul a subliniat că, în ceea ce priveşte CFR, este nevoie de investiţii majore pentru ca această companie să asigure o alternativă.

Ne puteți urmări și pe Google News