În ultimii trei ani, a existat în Mediterana de est o operațiune de asediere a Turciei. Formula grecească de micșorare a zonei de jurisdicție maritimă a Turciei părea că este însușită de aproape toți actorii. Rușinea intitulată “Harta de la Sevilla” era văzută ca un text juridic internațional, ca un adevăr.

Cei care au încercat să transforme într-un avantaj faptul că Turcia era ocupată pe frontal din Siria se gândeau că pot exclude Turcia din Mediterana de est. Numai că Turcia a pus ordine pe frontal din Siria și și-a îndreptat privirile spre Mediterana de est, fapt care a răsturnat întregul peisaj. La început, a semnat un acord cu Libia. Apoi a oferit sprijin militar guvernului din Libia pentru a asigura acest acord.

Dacă până atunci flota turcă urmărea o strategie defensive în Mediterana de est, din acel moment a trecut la un rol activ. Și-a impulsionat activitățile de prospecțiune. Au fost respinse cu succes câteva tentative de presiune venite din partea lumii vestice, mai ales din Franța.

Nu mai rămân în urmă alte opțiuni. Toți cei care au vrut să beneficieze de resursele energetice din Mediterana de est au început să înțeleagă că trebuie să obțină acordul Turciei, într-un fel sau altul. În pofida tensiunilor dintre Ankara și administrația de la Cairo, Egiptul a trebuit să își însușească formula turcească.

Formula care aduce și mai multe beneficii pentru Egipt.

De fapt, această este o formulă care aduce și mai multe beneficii pentru Egipt. Îi oferea Egiptului o zonă de jurisdicție maritimă mai mare. Însă Egiptul a preferat formula propusă de Grecia, din cauza atitudinii ostilă Turciei, și pentru că în acel moment nu credea că formula Turciei era aplicabilă.

Însă acum a înțeles că o colaborare cu Turcia este mai avantajoasă și chiar foarte posibilă. Acesta este principalul motiv pentru schimbarea de atitudine.

Dreptul internațional vă poate da dreptate în multe feluri. Însă dacă nu ai capacitatea de a-ți apăra dreptatea prin forță politică și militară, atunci cu siguranță nu mai are nicio importanță. Diplomație are sens dar este nefuncțională dacă nu este susținută prin forță. După cum spunea Frederic cel Mare, “Diplomația fără arme este ca muzica fără instrumente”.

Turcia a devenit țara care demonstrează cel mai bine exemplele acestui tip de diplomaţie. Se află mereu în atenţia celorlalţi actori. Rusia știe că poate negocia cu Turcia și vede că Turcia poate derula aceste negocieri cu o voință independentă. Acum și Egiptul trebuie să se alăture.

Dacă întrebați de Israel, și ei își dau seama de situație. Știu că au nevoie de Turcia pentru a-și exporta gazul natural și pentru a-și menține statu quo-ul. Și mai important, am văzut că nu sunt practice planurile lor de a lăsa Turcia pe dinafară.

De acum totul este o negociere.