„Il Luce” dă vina pe arbitri, după egalul din ultima etapă
- Ioan Valentin Oprea
- 23 februarie 2021, 08:09
Dinamo Kiev a plecat cu doar un singur punct din deplasarea de duminică, de pe terenul Desnei, iar trupa lui Mircea Lucescu are un avantaj tot mai mic în faţa rivalilor de la Şahtior Doneţk.
Vizibil obosiţi după remiza de săptămâna trecută, din turul şaisprezecimilor Europa League, căpitanul Sergyi Sydorchuc şi ceilalţi coechipieri ai săi au fost la un pas de a înregistra la Desna, cea de-a doua înfrângere din actuala ediţie a campionatului ucrainian. Tânărul mijlocaş Viktor Tsygankov i-a salvat însă pe elevii lui „Il Luce”, printr-un gol marcat în minutul doi al prelungirilor, din lovitură de pedeapsă.
Lucescu continuă veşnicul său război cu arbitri
Experimentatul tehnician român în vârstă de 75 de ani, care are în palmares o Cupa Uefa, cucerită chiar cu duşmanii de moarte de la Şahtior Doneţk, a luat foc în urma acestei confruntări şi a dat vina pe maniera de arbitraj a brigăzii conduse de centralul Paschal.
„Sunt multe decizii ale arbitrilor pe care nu pot să le înţeleg. De exemplu, de ce a primit galben Tsygankov? Într-adevăr, nu orice cădere în careul advers este penalty, dar atacantul poate să cadă în urma unui duel, pentru că fotbalul e un sport de contact. Tsygankov nu a cerut penalty şi, atunci, de ce a fost penalizat cu cartonaş?” şi-a început tirada antrenorul principal al lui Dinamo Kiev.
Chiar dacă echipa sa şi-a păstrat, in extremis, poziţia de lider în Ucraina, Lucescu afirmă că arbitrajul îi împiedică pe dinamovişti să etaleze un fotbal ofensiv şi combativ.
„Am impresia că suntem pedepsiţi mai mult decât este necesar. Probabil s-au schimbat regulile, iar eu nu ştiam. Nu suntem o echipă care joacă dur. De ce ni se acordă atât de multe cartonaşe? Deja avem şase jucători care sunt în pericol de suspendare. E de neînţeles. Nu am tras de timp, nu am făcut faulturi tactice. Noi ne dorim doar să jucăm un fotbal ofensiv” a continuat tehnicianul de pe banca grupării de pe „Olimpyiskyi”.
„Il Luce” nu a fost mulţumit nici de timpul adiţional acordat de centralul Paschal, în disputa de ieri, lăsând de înţeles că Dinamo putea să profite de omul în plus de pe teren şi să mai înscrie încă o dată. „Arbitrul nu a observat tragerile de timp dese şi repetate ale adversarilor. Apoi, a prelungit meciul cu doar cinci minute, deşi ar fi fost nevoie de cel puţin zece minute de prelungire” a tunat veteranul de 75 de ani.