Când se înscrie Diana Șoșoacă în USR?

Când se înscrie Diana Șoșoacă în USR?

Aclamată, disprețuită și ridiculizată deopotrivă, Diana Șoșoacă își vede zilele acestea visul cu ochii: este cel mai mediatizat om din România. Iar acest lucru convine de minune, atât Coaliției de guvernare, cât și televiziunilor.

Am evitat să scriu despre Diana Șoșoacă, deși am devenit pe zi ce trece tot mai șoșocat de cuvântările funambulești ale personajului care s-a autointitulat  „senator de diamant”. Prezența ei în Parlament nu e un șoc în sine. Să ne amintim că figuri mai insolite de atât s-au perindat prin clădirea pe care Ceaușescu o vizualizase ca fiind templul socialismului. În 2012, Gigi Becali s-a înscris în PNL și a câștigat un mandat de deputat pe listele USL, încheiat „glorios” după condamnarea sa la închisoare. Pe Vadim Tudor nu l-aș pune pe această listă, pentru că, dincolo de manifestările colerice, adesea ireverențioase, Vadim a fost un intelectual, un om de cultură.

Aclamată, disprețuită și ridiculizată deopotrivă

Aclamată, disprețuită și ridiculizată deopotrivă, Diana Șoșoacă își vede zilele acestea visul cu ochii: este cel mai mediatizat om din România. Iar acest lucru convine de minune, atât Coaliției de guvernare, cât și televiziunilor.

Pe de-o parte, Diana Șoșoacă oferă poporului român ceea ce latinii numeau „circenses”, adică circul. La asta se pricepe. Discursurile abracadabrante, care abundă în lapalisade și sofisme, teoriile conspirației, eructate de zor ori de câte ori are o cameră în față, fie și camera propriului telefon, de pe care intră constant în LIVE-uri pe Facebook, fanfaronadele și stilul năvalnic, toate o fac pe doamna Șoșoacă imposibil de ignorat.

Ne puteți urmări și pe Google News

De ce sunt USR-iștii și liberalii încântați de asta? Simplu! Dacă atenția publică este concentrată pe Diana Șoșoacă, dacă televiziunile ocupă ample spații de emisie în care fie o au invitată în platou, fie dezbat ce a spus ea, discuțiile despre buget/austeritate/sănătate/educație/salarii/alocații/pensii/autostrăzi/investiții  trec în plan secund sau nu mai prezintă interes. Cine are timp să mai vorbească despre morții de la „Matei Balș” sau despre cum PNL pare a pregăti câteva tunuri ce implică privatizările unor companii de stat, atunci când țara stă cu gura căscată să afle ce mai ebruitează Diana Șoșoacă?

Pentru televiziunile de știri senatorul Șoșoacă e o mină de diamant

Pe de altă parte, pentru televiziunile de știri senatorul Șoșoacă e o mină de diamant. Axiologic, decizia moderatorilor de talk show-uri de a o promova atât de intens e cel puțin amendabilă. Ontologic, e de înțeles. Diana Șoșoacă vinde. Pentru că, în mod abil, exploatează setea de circ a românilor, care dăinuie încă dinainte de vremurile în care amicul meu, Dan Diaconescu, ținea populația trează până hăit la 4 dimineața.

Chiar dacă s-a certat cu Mihai Gâdea, pe care l-a acuzat că abuzat-o (răspunsul său fiind monumental: „Se vede că sunteţi abuzată, să ştiţi, se vede, sunteţi abuzată masiv”), precum și cu Victor Ciutacu, ambii zei ai prime time-ului i-au iertat derapajele și nu au contenit să o primească din nou în platourile lor.

Diana Șoșoacă nu e nici pe departe lipsită de inteligență

Diana Șoșoacă nu e nici pe departe lipsită de inteligență. Mai ales de inteligență emoțională. Perspicace, ea și-a cultivat capacitatea de a domina dialogul, nu prin forța argumentelor, ci prin bavardaj, astfel încât, atunci când publicul o urmărește și observă cum interlocutorii rămân muți în fața tiradelor sale, consideră că „știe ea ceva, domnule, prea le zice pe față”. E nevoie de un minim efort de a rațiocina, pentru a înțelege că interlocutorii Șoșoacăi nu rămân muți fiindcă n-au contraargumente, ci pentru că, de cele mai multe ori, duce discuția în derizoriu, acolo unde nici un argument nu mai este valid.

Ce nu știu mulți dintre spectatorii doamnei Șoșoacă este faptul că ea nu este și nu a fost niciodată membru AUR. Domnia sa provine dintr-un partid obscur, un partid de apartament numit Partidul Neamul Românesc, care printr-un protocol semnat înainte de alegeri a reușit să propulseze câțiva parlamentari pe listele AUR. Astfel că AUR nu o putea exclude pe doamna Șoșoacă, ci îi putea doar retrage sprijinul politic, ceea ce au și făcut.

George Simion și Claudiu Târziu încearcă din răsputeri să credibilizeze AUR

George Simion și Claudiu Târziu încearcă din răsputeri să credibilizeze AUR în fața electoratului cultivat, acea parte din electorat care achiesează la mesaje mai profunde decât lozincile de tipul „fără botniță” sau „jos sistemul”, precum și în fața partenerilor europeni și transatlantici, care au privit de la început cu îngrijorare ascensiunea unui partid pe care, inițial, l-au perceput ca fiind extremist. În aceste condiții, ambii lideri ai AUR au înțeles că asocierea cu figurile controversate din Partidul Neamul Românesc, printre care se numără și Diana Șoșoacă, e pernicioasă, o rețetă sigură prin care să marginalizeze noua forță politică și să o pună pe cărarea pe care au luat-o în trecut PRM și PPDD.

Însă spre ce partid ar putea să se îndrepte Diana Șoșoacă acum? Răspunsul ni-l dă istoria pozițiilor sale publice. Pentru că trăim în era informației, eră în care nimic nu se șterge, totul se transformă, am putut afla cum, până nu de mult, Diana Șoșoacă era un aprig susținător al USR. Pe pagina personală de Facebook (Diana Iovanovici Șoșoacă), ea distribuia masiv postările simpatizanților mișcării #REZIST și chiar ale membrilor USR/PLUS, cum ar fi Clotilde Armand. Mare luptătoare împotriva „abuzurilor sistemului”, această Ana Pauker cu păr bălai, care astăzi protestează împotriva „Sistemului” și a „Binomului”, avea convingeri diametral opuse înainte de a deveni senator pe listele AUR.  Postările sale trădează faptul că Diana Șoșoacă era recent un înfocat susținător al Laurei Codruța Koveși și își îndemna fanii virtuali să iasă la vot și să voteze cu USR „pentru binele lor și al viitorului copiilor lor”.

Lipsa de consecvență nu e ceva nou printre politicieni.

Lipsa de consecvență nu e ceva nou printre politicieni. A devenit o obișnuință în mediul politic ca un discurs public, adesea agresiv, împotriva unui om sau a unei măsuri, să se schimbe cu 90 de grade după numai câteva zile sau luni. Chiar Ludovic Orban ne explica recent că una e ce promiți în campanie și alta e ce se poate face după, deci mai ușor cu speranțele pe scări!

Însă ce a făcut Diana Șoșoacă după ce a fost confruntată cu simpatiile politice anterioare ralierii la ideologia AUR a fost cu adevărat șoșocant: Și-a șters Facebook-ul pentru scurt timp, apoi a șters multe dintre postările vechi. Ulterior, întrebată despre acest fapt, s-a victimizat și a susținut vehement că acele postări erau „photoshop”.

Lipsa de consecvență e una

Lipsa de consecvență e una. În final,  nu e o crimă să te răzgândești sau să-ți reevaluezi convingerile. Însă lipsa de verticalitate, de asumare, de „bărbăție” – cum i-ar plăcea Dianei Șoșoacă să spună – e cu totul altceva. Ea nu denotă doar naivitate politică, ci chiar faptul că își consideră susținătorii drept proști, dacă în anul 2021 domnia sa crede că cineva nu e capabil să discearnă între un photoshop și cele câteva zeci de postări în care făcea apologia USR-ului. Deși, să nu uităm, vorbim de persoana care, atunci când un internaut mucalit a făcut o glumă și a prelucrat o postare de-a lui Donald Trump pe Twitter, astfel încât să pară că a scris „Excluderea doamnei Șoșoacă e o mare greșeală”, „senatorul de diamant” a luat-o de bună și a distribuit-o pe pagina proprie cu mulțumirile de rigoare („thank you mr. President”).

Dincolo de nostimadele doamnei Șoșoacă

Însă, trecând dincolo de nostimadele doamnei Șoșoacă, e de înțeles de ce era un fan atât de înfocat al USR. Pentru că, în toată legislatura trecută, mulți membri USR s-au comportat, odată ce au dat iama în Parlament, exact ca Diana Șoșoacă, dacă nu chiar mai rău. Bătutul cu palmele în mesele din plen, răcnirea lozincilor imune (de pe faimoasa plăcuță suedeză) la portavoce pe holurile de lângă birourile parlamentare, hărțuirea altor senatori și deputați prin filmarea lor cu telefoanele chiar și la baie, provocările, stilul fomentos, sedițiunile organizate în stradă, toate au fost inventate sau practicate de membrii USR.

Așadar, USR e un partid mult mai potrivit pentru stilul de politică practicat de doamna Șoșoacă, anume acela în care nu contează nuanțele sau dezbaterile argumentate, ci contează victimizările și cine urlă mai tare. Deci, întrebarea firească este: Când se va înscrie Diana Șoșoacă în USR? Și cât va trece până ce USR va avea pentru întâia oară o femeie drept președinte al partidului, în persoana mirificei doamne senator de diamant și a neprețuitului său discurs „șoșo-style”?

Foto: Inquam Photos / Eduard Vinatoru