Oregon dezincriminează posesia de droguri tari

Oregon dezincriminează posesia de droguri tari

Statul american Oregon dezincriminează posesia de droguri tari, precum cocaina, heroinaă, metanfetamina, LSD, MDMA sau oxicodona.

Oregon dezincriminează posesia de droguri tari. Micul stat, situat în vest, devine primul stat din SUA care dezincriminează posesia de mici cantităţi din aşa-numitele droguri dure.

Posesia nu se mai pedepsește cu închisoare

Posesia devine infracţiune civilă. Aceasta care atrage după sine o amendă. Dar există și posibilitatea de a o evita printr-o „evaluare a stării de sănătate”, informează EFE, preluată de Agerpres.

„Ştim că pedeapsa pentru dependenţă nu funcţionează şi nu îmbunătăţeşte viaţa persoanelor”, a menţionat într-un comunicat Steve Allen, director al Autorităţii Sanitare din Oregon (OHA).

El a explicat că legea intră în vigoare într-un moment critic, în condiţiile în care incidenţa supradozelor de droguri a crescut cu 70% în acest stat de la începutul pandemiei de coronavirus.

Oregon dezincriminează posesia de droguri tari

Măsura a fost aprobată în noiembrie anul trecut şi a provocat o mare controversă în statul Oregon. Poliţia nu va mai putea aresta un individ pentru posesia unor mici cantităţi de drog pentru consumul propriu. Aici intră cocaina, heroina, metanfetamina, LSD, MDMA și opiaceele.

În schimb, persoanele găsite cu cantităţi mici din aceste droguri asupra lor riscă o amendă de până la 100 de dolari. Achitarea amenzii poate fi evitată dacă individul respectiv este de acord să se înscrie într-un program de dezintoxicare.

Obiectivul promotorilor acestei legi este să se acorde prioritate tratamentului persoanelor care se luptă cu o dependenţă, şi nu pedepsei cu închisoarea, care le-ar îngreuna reinserţia socială.

Oregon este un stat-pionier în ceea ce priveşte legislaţia privind posesia de droguri. Încă din 1973, acest stat a devenit primul din SUA care a legalizat folosirea în scopuri recreative a marihuanei.

De altfel, tocmai fondurile obţinute din impozitul de stat asupra marihuanei vor finanţa programele de reabilitare avute în vedere odată cu noua măsură. Noi centre de dezintoxicare ar urma să înceapă să funcţioneze începând cu 1 octombrie.

Ne puteți urmări și pe Google News