Approbatae Constitutiones Regni Transilvaniae, apărută la Oradea în 1653, din care am preluat articolele de mai jos privitoare la români, este colecția de legi adoptate de Dieta Transilvaniei, prin care au fost reglementate chestiunile legislative din acea vreme.

Ea conține hotărârile Dietei adoptate între 1541 - 1653, de la organizarea principatului autonom al Transilvaniei și până la data apariției colecției.

Aceasta este împărțită în cinci părți privind: dreptul bisericesc, dreptul de stat, dreptul clasei privilegiate, procedura de judecată, mențiuni speciale de drept administrativ.

Cuprinde și unele forme de drept obișnuit și chiar concepția din Tripartitumul lui Werböczy.

Colecția codifică deplina stăpânire de clasă a nobilimii, având la bază sistemul „religiilor recepte” și al „stărilor privilegiate”, cât și legarea de glie a țăranilor.

Colecția următoare de legi este alcătuită de Compilatae Constitutiones (1653-1669).

Titlul al VIII-lea. Despre preoții valahi

Articolul I

Deși neamul valahilor nu a fost socotit în această țară nici între stări și nici între religii, nefiind între religiile recepte, cu toate acestea, pentru folosul țării, atâta vreme cât sunt tolerați, ordinele bisericești valahe să se supună la această [rânduială]:

1. Să-și ceară episcopul de la principe, unul pe care preoții valahi îl socotesc apt prin aprecierea lor unanimă pe care, dacă principii îl socotesc a fi demn, să-l întărească potrivit condițiilor și modurilor atât al fidelității față de principe, cât și a binelui țării și pentru alte cauze necesare.
2. Episcopii, protopopii și preoții valahi, în timpul vizitațiilor să nu se amestece în serviciul slujbașilor laici, să nu stoarcă sărăcimea, să nu administreze lucruri străine de biserică și să nu facă execuții în privința acestora, ci să-și viziteze numai preoții și diecii lor, bisericile, cimitirele și locurile de îngropăciune; atât unirea cât și despărțirea persoanelor ce se căsătoresc, serviciile bisericești după ritul lor; îndatoririle eccleziastice și alte treburi asemănătoare, care privesc numai funcția și starea lor, în toate acestea să se acomodeze hotărârilor țării și să nu se amestece în pedepsiri și în amendări laice.

Articolul II

Preoții valahi care vin din alte țări să fie obligați să se înfățișeze protopopului; iar aceștia, ei înșiși sau prin episcopul lor, să fie obligați să-i aducă pentru cercetare înaintea slujbașilor din acele comitate, scaune sau cetăți mai apropiate, care cercetându-i, dacă constată un astfel de caz, să fie ținuți conform obligațiilor să raporteze principelui.

Articolul III.

Pentru ca proprietatea moșierilor să nu fie periclitată și mai mult în viitor, preoții valahi să fie obligați anual să dea un anumit onorariu, dar numai ceea ce se cuvine în raport cu starea și valoarea lor; în care privință dacă moșierul ar avea dorințe imposibile față de ei, adresându- se județului, să-l limiteze conștiincios, căutând nu atât folosul acestuia, cât mai ales menținerea ordinei succesorale.

Pe fiii preoților valahi, dacă nu sunt preoți, imediat ce se căsătoresc sau își câștigă singuri existența, să-i pretindă înapoi la fel ca pe ceilalți iobagi.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul istoric