Imprimeuri Vichy - de ce dau farmec cămășilor bărbătești?
- Cristi Dorombach
- 25 ianuarie 2021, 14:48
Imprimeul cu pătrățele sau carouri – îl vezi peste tot de ceva timp și te întrebi de ce este atât de popular și cum reușește să cucerească inimile celor care iubesc moda, inclusiv pe cele ale bărbaților.
Imprimeul cu pătrățele sau carouri – îl vezi peste tot de ceva timp și te întrebi de ce este atât de popular și cum reușește să cucerească inimile celor care iubesc moda, inclusiv pe cele ale bărbaților.
Vorbim de imprimeul Vichy, un model care își are originea în Franța, în regiunea de la care și-a luat și denumirea. Ai văzut poate până acum că tot mai multă lume a început să poarte aceste pătrățele colorate, atât în ținutele de zi cu zi, cât și în vacanțe ori în timpul liber. Imprimeurile Vichy sunt din nou la modă, așa cum au fost în trecut, pentru că în istoria modei acestea au cunoscut deja faima, cu mulți ani în urmă.
Vichy este mereu în trenduri
Dacă până acum când vedeai acest imprimeu, gândul îți zbura mai mult la materialele folosite prin casă, la fața de masă pentru picnic sau la uniforma pe care o purtai la școală, ar trebui să încerci să scapi de această asociere. Imprimeul Vichy este astăzi unul dintre cele mai trendy și merită să îi dai o șansă. De fapt, modă imprimeurilor Vichy reînvie periodic, atunci când invadează străzile, garderobele și nu în ultimul rând inimile iubitorilor de modă.
Imprimeu Vichy sau libertate de exprimare?
Imprimeul Vichy te ajută să obții un look lejer, casual, dar păstrându-ți aerul masculin și atitudinea.
Vedetele masculine de la Hollywood, influencerii din social media și persoanele publice îl adoră, iar cele mai cunoscute branduri vând piese vestimentare cu imprimeuri Vichy, în toate culorile posibile. Imprimeul Vichy este un model clasic care se potrivește oricui, la orice vârstă, și în orice ocazie: de la o cămașa lejeră de vară, la accesorii discrete, dar gata să facă diferența.
Vichy este un imprimeu puternic, cu personalitate, care captează imediat atenția. Recomandarea este că atunci când optezi pentru o piesă vestimentară cu acest imprimeu, să te rezumi la a purta doar una singură o dată. Și aceasta este în cele mai multe cazuri cămașă. Asortează cămăși bărbați cu imprimeu Vichy cu alte piese monocrome cu ar fi alb sau negru ori maro sau în nuanțele cheie care formează imprimeul Vichy de pe cămașă pentru a obține un look deosebit.
Vichy, pentru ca îl iubești!
În privința paletei de culori în care poți alege imprimeul Vichy, aceasta poate varia în funcție de sezon sau alte trenduri. În sezonul cald poți experimenta cu cele mai diferite combinății, în special cu nuanțele pastel. Imprimeul clasic Vichy alb-negru sau alb și roșu este în schimb potrivit, indiferent de sezon. În funcție de culorile cu care sunt create pătrățelele de pe imprimeul Vichy al cămășilor, poți combina aceste piese cu alte haine, accesorii și încălțăminte în ton cu nuanțele imprimeurilor sau în concordanță cromatică plăcută, fie ea și contrastantă.
Când optezi pentru imprimeul Vichy ține cont de restul pieselor vestimentare pe care le adaugi, dar și de accesoriile pe care mai alegi să le porți. Recomandat este să nu încarci prea mult ținuta, nici din punct de vedere cromatic, nici ca număr de elemente. Renunță la accesorii cum ar fi cravată, eșarfă, dar și alte bijuterii.