Își va schimba numele, dar transformarea radicală e alta

Își va schimba numele, dar transformarea radicală e alta

Este extrem de popular și unul dintre cei mai iubiți din România. Transformarea radicală a unui cunoscut artist.

Extremi de populari și iubiți de fani, artiștii sunt întotdeauna preocupați de felul în care arată, iar unul din ei își va schimba numele, dar transformarea radicală e alta. Însa la fel ca restul lumii, au fost și ei mici la un moment dat. Cum arată transformarea radicală a unui cunoscut artist.

În vârstă de 32 de ani este cântăreț, actor, vlogger și lista poate continua, reușind să adune milioane de fani pe rețelele de socializare. Chiar dacă pare că este de o viață în centrul atenției, puțină lume își mai amintește că a devenit cunoscut în anul 2011, datorită serialului „Pariu cu viața” și a formației „LaLa Band”.

Își va schimba numele din buletin

Probabil ați ghicit deja că este vorba chiar de Dorian Popa. Viața lui este ca o carte deschisă, căci Dorian își ține la curent urmăritorii cu tot ce face. Pe Instagram, artistul a pus o poză cu el de când era mic, iar fanii au fost șocați. ”Poza asta e legendară”, ”Ce repede trece timpul”, au fost doar câteva dintre comentariile fanilor.

Ne puteți urmări și pe Google News

Poza a fost realizată la 16 ani, când Dorian nu avea nicio legătură cu lumea mondenă. Acum artistul este unul dintre cei mai bine făcuți bărbați din industria muzicală de la noi. Bărbații îl invidiază, iar femeile îi admiră fizicul bine lucrat. Chiar și piesele lui sunt foarte apreciate și a reușit să câștige admirația multor fani. Se vede cât a avansat din adolescență până acum.

Citiți articolul integral în Rețete și vedete.