Pretorul din Fierbinți face nuntă mare și ajunge să fie judecat pentru sabotaj

Pretorul din Fierbinți face nuntă mare și ajunge să fie judecat pentru sabotaj

În ziua de 4 noiembrie 1945, Ion Popescu, pretorul plășii Fierbinți din județul Ilfov și-a celebrat cununia religioasă cu o fată din societatea bună a comunei de reședință.

Nunta a avut masă cu dar la care, după spusele unuia dintre nuntași, s-ar fi adunat opt milioane de lei.

Fuseseră invitați numai negustori cu dare de mână de prin partea locului (morari, măcelari, cârciumari etc.).

Însă, nunta pretorului s-a terminat cu un mare bucluc care l-a dus la una din secțiile de sabotaj ale Tribunalului Ilfov.

În vederea ospățului din ziua nunții, mirele a dat ordin să se taie o vacă, un vițel și 200 de păsări.

Carne care după o socoteală sumară ajungea pentru 700 de meseni.

Medicul veterinar al circumscripției Fierbinți, Nicu Dob, cu care pretorul nu era în raporturi tocmai bune, s-a prezentat în ziua de 2 noiembrie, ora 6.30 dimineața, la sediul preturei și a găsit sferturile de vită și vițel ca și păsările tăiate, depozitate în câteva camere.

În clipa când intra pe poartă, a dat peste locuitorul Cristache Iordan care căra ultimul sfert de vită din fundul curții unde fusese instalat abatorul clandestin.

Considerând că pretorul a tăiat vitele călcând dispozițiile legale și chiar circulara ce o dăduse personal cu două săptămâni înainte către primarii din raza preturii, medical veterinar a întocmit acte pe care le-a trimis Parchetului Ilfov.

În procesul verbal, veterinarul a arătat că n-a putut confisca stocul de carne tăiată fiindcă jandarmii au fugit când au fost chemați, iar secretarul preturei Toma Tase s-a opus cu forța, închizând ușile preturei.

Parchetul a trimis în judecată secției 4 sabotaj pe Ion Popescu, pretorul nefericit, iar în stare de arest pe Ștefan Popescu zis Baltazar, măcelarul care a sacrificat vitele, și pe Alexandru Chirilov, săteanul care le vânduse.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric

Ne puteți urmări și pe Google News