După unele ezitări, cei doi rivali, apăraţi de măști, s-au îmbrățișat. Singurul contact fizic permis la un summit, cel al Consiliului de cooperare al statelor din Golful Persic, care ar putea duce la instaurarea unui nou echilibru în Orientul Mijlociu.

Tânărul emir din Qatar, șeicul Tamim bin Hamad al-Thani, a aterizat marţi dimineață la al-Ula, un oraș din nord-vestul Arabiei Saudite, unde puternicul prinț saudit Regent Mohammed bin Salman l-a primit în persoană.

Emirul Qatarului dispăruse de trei ani și jumătate. Timp de trei ani și jumătate, micul său emirat fusese sufocat de un embargou total, dorit de Arabia Saudită, cu care celelalte monarhii din Golf se aliniaseră împreună cu Egiptul. Și, aşa cum a devenit purtătorul de cuvânt al embargoului, în acelaşi fel Arabia Saudită a fost prima țară care i-a anunțat sfârșitul.

Dacă ar trebui să existe un câștigător, acesta nu este în mod sigur Arabia Saudită a puternicului prinț Mohammed bin Salman. Şi nici Emiratele Arabe Unite sau Egiptul președintelui Abdel Fattah al-Sisi. Cu atât mai puțin micul Bahrain. Vestea redeschiderii frontierelor aeriene, navale și terestre de către Arabia Saudită împotriva Qatarului, anunțată de ministrul de externe al Kuweitului, adevăratul mediator împreună cu Statele Unite, va pune capăt unui embargo care a durat trei ani și jumătate şi care nu a obținut niciodată rezultatele dorite.

A câștigat Doha?

Cu toate acestea, un lucru pare totuși evident. Micul, dar foarte bogatul emirat, o țară care, împreună cu Arabia Saudită, practică una dintre cele mai rigide forme ale islamului sunnit, wahabismul, nu a renunțat niciodată. A rezistat mult timp și probabil că ar fi continuat. Poate acesta este şi motivul pentru care monarhiile din Golf, unite în decretarea embargoului la 5 iunie 2017, când au acuzat Doha că are relații cu Iranul și susține terorismul internațional, au preferat să încerce să rezolve ostilitățile pe cale diplomatică.

Lucrurile ar fi putut merge mult mai rău pentru emiratul Qatarului, o mică peninsulă situată vizavi de Iran, divizată de o mare care deține cel mai mare zăcământ de gaze naturale din lume. Condus de tânărul Emir Tamim bin Hamad al-Thani, care i-a succedat tatălui său în 2013 la vârsta de 33 de ani, Qatarul este cu adevărat bogat. Este una dintre țările cu cel mai mare PIB pe cap de locuitor din lume şi care, în afară de exporturile de țiței și gaze, importă aproape toate bunurile pe care le consumă. Şi care ar fi putut să rămână fără alimente și aproape fără orice alt tip de bunuri de consum.

Numai că în Orientul Mijlociu se practică deseori dictonul potrivit căruia inamicul dușmanului meu este prietenul meu. Astfel, Turcia lui Erdogan, un mare rival al Emiratelor și cu relații mai mult decât dificile cu Riadul, a sărit imediat în ajutorul Dohai, cu care împărtăşeste sprijinul deschis acordat mișcării Frăției Musulmane. Ankara a trimis imediat nave încărcate cu alimente, dar și militare.

Însă nici Iranul nu s-a limitat să privească. A întărit legăturile cu micul emirat, intensificând zborurile și comerțul. Cu alte cuvinte, embargoul a avut rezultate opuse.

Noua doctrină a lui Trump în Orientul Mijlociu

Ne întoarcem aşadar la anul 2017? La doar câteva luni de la alegerea sa ca preşedinte, Donald Trump a făcut marele său pas în Orientul Mijlociu. Graţie rețelei dense de relații diplomatice ţesute de ginerele și consilierul său, Jared Kushner, Trump aterizează la Riad unde este întâmpinat cu mare fast de Mohammed bin Salman. Cei doi formează o alianță la 360 ​​de grade. Economică, dar mai presus de toate, sunt finalizate o serie de contracte de furnizare de armament pentru o sumă de peste 100 de miliarde de dolari. Totul se învârtea în jurul unui mare pivot: dorința de a izola Iranul, de a-i zdrobi inițiativele militare în regiune, în special în Yemen și în Siria şi de a-i îngenunchea economia. Și, chiar dacă scopul nu era oficial, de a încerca să răstoarne regimul.

Trei ani și jumătate de embargo și ultimatumuri

Prin urmare, datorită alianței de fier cu Statele Unite și a numeroaselor interese comune, la câteva zile după vizita lui Trump a fost anunțat un embargo aerian, terestru și naval. Scopul? Cel de a pune capăt odată pentru totdeauna activităților „periculoase” din Qatar, mare susținător al mișcării islamice Frăția Musulmană, atât de înspăimântătoare pentru Riad, Dubai, dar şi pentru Cairo. De a-l pedepsi pentru presupusele legături cu terorismul internațional. În orice caz, de a încerca să-i întrerupă relațiile cu marele dușman al lumii arabe sunnite: Iranul. Astfel, alianța anti-Iran, la care participă Riadul, Dubai, Cairo și micul Bahrain, o țară cu majoritate șiită, dar guvernată de o monarhie sunnită, s-a născut și continuă, în ciuda iritării Statelor Unite (care nu vrea să piardă un aliat arab prețios și bogat și nici să îl arunce în mâinile Iranului).

SUA-Arabia: o alianță necesară, dar fragilă

Ultimatumul dictat la Doha era practic inacceptabil chiar de la început: impunea, printre altele, întreruperea relațiilor cu Iranul, sfârșitul sprijinului acordat islamiștilor și închiderea canalului de televiziune pan-arab Al Jazeera. Încleştarea continuă. Arabia Saudită nu vrea să renunțe, în ciuda insistenței Casei Albe de a începe un dialog. Pe de altă parte, oricât de necesară ar fi fost alianța dintre Washington și Riad, încheiată în 1945 de președintele Franklin Delano Roosevelt și suveranul Ibn Saud (petrol în schimbul protecției americane), ea a fost întotdeauna fragilă, aproape ambiguă. Şi fost pusă la mare încercare de atacurile asupra Turnurilor Gemene.

În cele din urmă, a predominat pragmatismul. Un summit istoric al liderilor din Golful Persic. Nu întâmplător, anunțul despre normalizarea relațiilor cu Qatarul a sosit în ajunul summitului dintre liderii arabi din Golf, care va avea loc în Arabia Saudită. Egiptul va adera la sfârșitul embargoului numai după ce vor fi soluționate unele puncte. Oficial, Emiratele încă nu și-au diluat rezervele, dar ar trebui să fie pentru.

Prin urmare, s-ar face un mare pas înainte. Cu puţine zile înainte de înscăunarea noului președinte american Joe Biden. Un om care a privit întotdeauna cu neîncredere noua geopolitică din Orientul Mijlociu. (Rador)