Scandalul gunoaielor ia amploare. Garda de mediu ținută la ușa primarului Clotilde Armand

Scandalul gunoaielor ia amploare. Garda de mediu ținută la ușa primarului Clotilde Armand Sursa foto: arhiva EVZ

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, s-ar fi baricadat în primărie și ar fi refuzat să primească inspectorii Gărzii de Mediu. Reprezentanții instituției fac verificări asupra contractelor de salubritate.

Clotilde Armand ar fi refuzat să primească în Primărie și să stea de vorbă cu o echipă de comisari ai Gărzii de Mediu care s-au fi prezentat ca să discute cu actualul primar despre situația gunoaielor care au invadat străzile Sectorului 1, susține publicația Ziua News.

Conform sursei citate, Clotilde Armand ar fi trimis poliția locală să-i scoată afară din instituție pe comisarii de mediu, iar aceștia au apelat la numărul de urgență 112, solicitând sprijinul Poliției Capitalei. Se pare că aceștia ar fi reclamat faptul că nu sunt lăsați să-și exercite atribuțiile de serviciu.

După intervenția polițiștilor, în cele din urmă lucrătorii Gărzii de Mediu au reușit să intre în instituție, însă nu au fost primiți și în biroul primarului.

Garda de Mediu s-a autosesizat și a trimis o echipă de control care să facă verificări, inclusiv la administrația condusă de Clotilde Armand. Comisarii de mediu au intervenit după ce compania Romprest a refuzat să mai ridice gunoiul aruncat la întâmplare de locuitorii Sectorului 1, pe domeniul public.

Citește și: Garda de mediu, peste Clotilde Armand. Cetățenii din Sectorul 1 s-au revoltat

Garda de mediu verifică situația

Comisarii Gărzii de Mediu au făcut verificări asupra contractelor încheiate între Primăria Sectorului 1 și compania de saubritate Romprest.

„Se fac verificări în contextul situației de la Sectorul 1 cu deșeurile. Comisariatul Municipiului București face un control în acest sens. Este în desfășurare. El nu se desfășoară neapărat la Primărie. E vorba de verificarea contractelor, a autorizațiilor, a documentelor, a întregii situații de acolo. Vor fi luate în considerare toate aspectele care țin de situația din Sector”, au precizat reprezentanții Gărzii de Mediu.

Scandalul gunoaielor din Sectorul 1 a izbucnit la scurtă vreme după ce Clotilde Armand a preluat mandatul de primar la Sectorul 1. Primarul USR a refuzat să mai achite facturile de salubritate, acuzând că acestea nu reprezintă situația din teren. Clotilde Armand susține că firma de salubritate, Romprest ar fi facturat servicii pe care nu le-a prestart în realitate, iar acest lucru a fost constatat de Curtea de Conturi.

În acest context, compania de salubrizare a refuzat să mai ridice gunoiul de pe străzile din Sector, iar deșeurile s-au acumulat spre nemulțumirea cetățenilor.