Johan Bojer bate România în lung și-n lat la 1935. Ce a ieșit
- Catalin Pena
- 19 noiembrie 2020, 09:57
Johan Bojer (1872-1959) a fost un scriitor norvegian foarte popular în țara sa, atât în rândul opiniei publice, cât și printre criticii literari. A fost nominalizat de cinci ori la Premiul Nobel pentru Literatură.
De asemenea, Johan Bojer (foto) s-a bucurat și de o importantă notorietate internațională, cărțile sale fiind publicate în numeroase limbi străine. O parte dintre scrierile lui Bojer au fost traduse și în limba română, încă din perioada interbelică.
La 22 octombrie 1935, cel mai maare ziar norvegian, Aftenposten, publica articolul intitulat „Aducem un omagiu domnului Johan Bojer în România” în care menționa vizita scriitorului norvegian în țara noastră. Astfel se preciza că oaspetele norvegian a fost întâmpinat la sosirea la București de Dimitrie Iurașcu și alți reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Străine.
În onoarea scriitorului norvegian a fost organizată o recepție la care au participat mai mulți miniștri români, directorii celor mai mari ziare din București, directorul Teatrului Național etc.
Pe perioada prezenței sale în capitala României, Johan Bojer a asistat la reprezentația piesei „Henric IV” la Teatrul Național și a acordat mai multe interviuri presei românești, iar cărțile sale au fost expuse în librăriile din București.
Deși articolul de presă nu era semnat, acesta a fost scris cel mai probabil de redactorul șef al ziarului Aftenposten, Carl Huitfeldt.
Elogiul Reginei Maria
După acest prim articol, Aftenposten a publicat, sub semnătura lui Carl Huitfeldt, o serie de șase articole despre România: la 30 octombrie 1935 și la 2, 6, 9, 13 și 16 noiembrie 1935.
Pe parcursul acestor articole, jurnalistul norvegian prezintă în detaliu călătoria spre România, impresiile sale despre București, viața culturală și elitele intelectuale din România, mișcarea feministă română și reprezentantele acesteia, vizitele în redacțiile ziarelor românești Universul și Dimineața, frumusețea obiectelor de artă populară românești, dezvoltarea economică, cu accent pe agricultură, a României de după Primul Război Mondial.
În ultimul articol, din 16 noiembrie 1935, Carl Huitfeldt face un portret extrem de elogios Reginei Maria subliniind impactul deosebit pe care aceasta îl are asupra românilor.
Articolele erau scrise de redactorul șef al ziarului, Carl Huitfeldt, care, împreună cu scriitorul norvegian Johan Bojer, a efectuat în toamna anului 1935 o călătorie de documentare în România.
Inițiativa invitării celor doi norvegieni în România a aparținut lui Dimitrie Iurașcu care în acel moment era Trimisul Extraordinar și Ministrul Plenipotențiar al țării noastre la Oslo.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul istoric