Bugetul UE. Viktor Orban: Ungaria s-a opus cu veto unui șantaj

Bugetul UE. Viktor Orban: Ungaria s-a opus cu veto unui șantaj

Premierul ungar a declarat miercuri că țara sa s-a opus prin veto bugetului pentru 2021-2027 şi fondului de recuperare post-coronavirus ale blocului comunitar. Ele ar fi forţat-o să accepte migraţia, a precizat Orban.

Luni, Budapesta și Varșovia şi-a exprimat  dreptul de veto atât faţă de bugetul UE, cât şi faţă de planul de recuperare. Ungaria a declarat că a recurs la acest veto pentru că legea privind bugetul include o clauză care condiţionează accesul la banii europeni de respectarea statului de drept.

„După acceptarea actualei propuneri, nu ar mai fi existat niciun obstacol în condiţionarea acordării de fonduri către statele membre de sprijinirea migraţiei şi în şantajarea ţărilor care se opun imigraţiei cu sancţiuni bugetare”, a declarat Viktor  Orban, preluat de agenţia naţională de presă MTI.

Șeful guvernului de la Bdapesta a mai spus că Bruxelles nu mai consideră că ţările care îşi protejează graniţele de migraţie respectă statul de drept, conform declaraţiei citate de MTI, scrie Agerpres.

Orban a adăugat că țara sa a acceptat în iulie fondul de relansare şi bugetul pe termen lung „deoarece suntem angajaţi faţă de solidaritatea europeană şi sprijinim ajutorul financiar pentru statele care au nevoie de el cât mai repede posibil”.

Orban: Migrația diluează identitatea naţională şi europeană

Bugetul şi fondul de relansare ale UE nu au clauze speciale privind migraţia, precizează Reuters.

Premierul ungar este cunoscut prin faptul că se opune hotărât migraţiei în masă. Potrivit lui Orban aceasta diluează identitatea naţională şi europeană. De partea sa, UE a iniţiat o procedură de sancţionare a Ungariei pentru încălcarea normelor democratice.