Codin Maticiuc anunță un altfel de război cu statul și politicienii. Ce are de gând

Codin Maticiuc anunță un altfel de război cu statul și politicienii. Ce are de gând

Codin Maticiuc oferă un exemplu de urmat românilor. Afectat sufletește de tragedia de la Piatra Neamț, ca mulți dintre noi toți, fostul Playboy de Dorobanți arată că și-a schimbat total viziunea supra vieții și scopul pe care îl are.

Afectat de infernul de la secția ATI a spitalului de la Piatra Neamț, unde au murit 10 oameni, Codin Maticiuc a declarat astăzi că a luat o hotărâre importantă pentru România. Potrivit declarațiilor sale, nu va renunța prea curând la acțiunea sa, devenită deja o tradiție #spitalepublicedinbaniprivati!

În postarea lui actorul i-a întrebat pe guvernanți când va avea timp să își îndeplinească un alt vis copleșitor, având în vedere că se implică în proiectarea și ridicarea unor unități medicale.

După tragedia de la spitalul din Piatra Neamț, Codin Maticiuc a anunțat că va continua să contruiască unități medicale.

La scurt timp după ce a aflat despre cum medicul Cătălin Denciu a salvat câțiva bolnavi din calea flăcărilor, Codin Maticiuc a distribuit o fotografie în care acesta apare, iar pe ea a notat:

“Adevărații eroi. Doctorul care și-a riscat viața pentru pacienți. Să ne rugăm pentru viața lui”. Iar astăzi, înainte să meargă pe șantierul de la Spitalul Fundeni, el a transmis că tragedia petrecută noaptea trecută în Piatra Neamț l-a determinat să nu renunțe la construirea unităților medicale publice din bani privați.

“Incendiul de la secția ATI a spitalului de la Piatra Neamț foarte probabil a survenit de la o supraîncălzire a instalației electrice. Toată renovarea de la Fundeni a început de la faptul ca mamele copiiilor mi s-au plâns că e prea cald în camere vara și că nu pot deschide nici măcar geamul pentru că neavând plase de țânțari copiii cu o imunitate scăzută riscă mult. Am pus pe loc plase și am vorbit cu un prieten să-mi doneze aere condiționate.

Când am sunat la Fundeni să le montez, oamenii de acolo mi-au spus că nu au cum, că ar supraîncalzi rețeaua electrică și ar lua foc totul. Mi-au spus ca trebuie să refacem instalația electrică și asta costă cam 36.000. Când conducerea a aflat că vreau să fac asta, mi-au ridicat problema mai arzătoare a băilor. Aveau dreptate. Așa m-am apucat să refac totul. Voi continua cu #spitalepublicedinbaniprivati până când statul o va face în locul meu. Visul meu e să mă ocup și de animalele abandonate, dar nu pot cât timp spitalele, orfelinatele și azilele de bătrâni sunt cum sunt. Domnilor guvernanți, când credeți ca pot să mă ocup de visul meu?” este mesajul publicat de actorul pe contul său de Facebook.