Marea Britanie, nou statut de rezident pentru români. Ce fac ai noștri, post-Brexit?
- Tudor Borcea
- 1 noiembrie 2020, 12:59
Aproximativ 600.000 de români s-au înregistrat pentru noul statut de rezident în Marea Britanie, declară Adina Maglan, coordonator proiect pentru drepturile cetățenilor europeni după divorțul britanic de UE.
Pe de altă parte, având în vedere noile condiții de rezidență și situația incertă creată de pandemia de coronavirus, mulți români se gândesc să se întoarcă acasă.
Cert este că, până la sfârșitul acestui an, este o perioadă de tranziție, toate drepturile privind libera circulație vor rămâne în vigoare până la această dată.
Cetățenii români care doresc să rămână în Marea Britanie după finalizarea perioadei de tranziție trebuie să se înregistreze pentru un nou statut de rezident.
Obținerea acestui statut nu presupune acordarea unei vize sau a unui permis de ședere, ci este doar o înregistrare electronică la Ministerul de Interne al Marii Britanii. După 1 ianuarie, cetățenii europeni vor fi condiționaţi să își demonstreze statutul atât autorităților, dar și atunci când închiriază o proprietate, deschid un cont bancar sau trebuie să își dovedească dreptul de muncă în această țară.
Adina Maglan: „Proiectul pe care eu îl coordoneaz se adresează cetăţenilor europeni, adică inclusiv românilor, legat de noul statul de imigraţie în contextul Brexit.
Mai exact, cetățenii europeni care sunt în Marea Britanie la acest moment sau sosesc până la 31 decembrie anul acesta trebuie să se înregistreze pentru un nou statut de ședere, care să le dea dreptul să locuiască și să-şi exercite drepturile în Marea Britanie după Brexit. În general, cetăţenii români ni se adresează cu această problemă, dar și multe alte întrebări practice legate de accesarea drepturilor de muncă, discriminare, probleme de accesare a ajutoarelor sociale, accesarea serviciilor, participare democratică, deci o sferă destul de largă de probleme, să spunem, la care încercăm, bineînțeles, să oferim soluții, dar și îndrumare, astfel încât aceștia să fie echipați cu informații și cu abilitatea de a accesa aceste servicii până la urmă singuri.
În final acesta este și scopul nostru, ca oamenii să poată acționa independent și să-şi înţeleagă cât mai bine drepturile”.