Femeile din umbra lui Mihai Constantinescu

Femeile din umbra lui Mihai Constantinescu

Se împlinește un an de când lumea aceasta e mai săracă cu un artist, mai lipsită de iubire și mult, mult mai goală fără acea „Lume minunată” a lui Mihai Constantinescu. Pentru cei care l-au iubit și apreciat, averea muzicală pe care a lăsat-o în urmă va încânta încă mulți ani sufletele celor care au crescut cu melodiile lui și i-au fredonat versurile.

La un an de la moartea artistului, marcat cu tradiționalul parastas la care au participat apropiații, românii care l-au iubit au observat, prin transmisiunile televiziunilor, cum suferința soției nu s-a atenuat nici măcar un pic. Frumoasa Simona îl plânge și acum pe Mihai Constantinescu și îi e tot mai tare dor de cel despre care spune că i-a fost suflet pereche. Și-ar fi dorit încă puțin timp alături de Mihai, se confesează ea, adesea, câtorva persoane cu care e prietenă de-o viață.

Marți seara, în emisiunea „Destine ca-n filme”, prezentată de Iulianei Marciuc, la TVR 2, s-au văzut frânturi din relația specială pe care a avut-o Mihai cu Simona. Erau nedespărțiți și îndrăgostiți, pregătiți de orice și determinați să-și trăiască iubirea mulți ani. În această ediție specială, „In memoriam”, „Mihai Constantinescu: Căutând o lume minunată“ au apărut în prim plan și oamenii care i-au fost aproape, îndurerata sa soţie, prieteni şi colegi de scenă, dar și un personaj interesant, ținut secret până în prezent.

Printre cei care l-au iubit, au crezut în el, l-au urmat și i-au fost aproape se numără și doamna Luminița Oprea, un fan care l-a adorat pe Mihai Constantinescu timp de zeci de ani, încă de la prima lui apariție, când ea era adolescentă, iar el cânta des în orașul ei natal, Ploiești.

Citiți articolul integral în Rețete și vedete.

Ne puteți urmări și pe Google News