A fost “filat” Marcel Ciolacu? Cine a dirijat scandalul politic în plină pandemie. FOTO
- Antonia Hendrik
- 26 octombrie 2020, 11:33
Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a fost surprins, alături de fostul premier Mihai Tudose, la o masă mare, în interiorul unui restaurant din Sărata Monteoru, județul Buzău.
Scandalul a luat amploare! Cine este sursa fotografiilor
Liderii PSD au bănuit imediat că au picat într-un “honey-trap” organizat de Serviciul de Protecție și Pază, cel bănuit de foarte multe ori că se ocupă cu filarea demnitarilor pe care-i are în pază și protecție. Mai ales că Marcel Ciolacu, în calitate de președinte al Camerei Deputaților are un dispozitiv permanent. Ca atare grupurile de Whatsapp ale comunicatorilor PSD vuiau de tot felul de ipoteze, care de care mai conspiraționiste, scrie Capital.Atac la Orban: foloseşte Poliţia Română în scopuri politice
“Orban și ai săi folosesc Poliția Română în scopuri politice. Este o rușine!Asta arată cât de disperați sunt și cât de jos au ajuns! Nu am văzut nicio conferință de presă a Poliției atunci când Orban și miniștrii săi beau și chefuiau la guvern în timp ce românii erau închiși în case. Nici când liderii PNL făceau paranghelii și reuniuni politice cu sute de persoane.
În fapt, lucrurile stau așa: județul Buzău este în scenariul verde, fapt pentru care este permisă operarea restaurantelor la interior. De asemenea, conform legii, la masă nu este obligatorie purtarea măștii. Am luat masa împreună cu familia mea, iar, la un moment dat, au venit mai mulți colegi la masă cu noi. Știu că nu ar fi trebuit să se întâmple acest lucru, chiar și pentru câteva minute”, a scris Marcel Ciolacu pe social media.
Unde a avut loc petrecerea
Surse apropiate de Marcel Ciolacu, consultate de Capital, ne-au dezvăluit că adevărata locație în care s-a petrecut incidentul nu a fost un restaurant din Buzău, ci o pensiune din localitatea Sărata Monteoru. Este vorba de pensiunea de 4 stele, Țara Luanei. Iar fotografiile au fost cel mai probabil realizate de unul din ospătarii prezenți acolo, lucru ușor de identificat după unghiul din care au fost realizate fotografiile. Este clar că nu s-a ascuns, după cum este la fel de clar că nu este un votant PSD.