Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a făcut vineri un nou apel la respectarea normelor de protecţie pentru limitarea răspândirii SARS-CoV-2, afirmând că pandemia "nu se tranşează în spitale", chiar dacă se fac eforturi să se asigure suficiente paturi pentru tratament la ATI sau în celelalte secţii COVID-19.
"Adaptăm numărul de paturi (la ATI - n.r.) pentru a face acea alternativă în care să avem şi rezerve (...), dar sperăm să nu ajungem la folosirea acestor paturi. Această pandemie nu se tranşează în spitale. Noi ca sistem medical suntem cei care extindem numărul de paturi, suplimentăm spitale modulare, facem rezerve în spitalele non-COVID, dar să ne gândim că avem un personal care de şapte-opt luni este în prima linie. (...) Respectarea normelor va duce la o scădere a transmiterii în comunitate şi efectiv a numărului de cazuri noi", a declarat ministrul Sănătăţii, în timpul unei vizite la Iaşi.
El a adăugat că "este un singur teren" în care are loc lupta cu noul coronavirus.
"Luptăm nu cu o minge, cu un virus, nu îl dă nimeni dintr-o parte în alta, merge el şi nu răspunde la niciun fluier de arbitru. Haideţi să înţelegem că noi facem toţi zid în faţa acestui virus, iar cei din acest zid care sunt loviţi sunt primiţi de sistemul medical", a mai spus Nelu Tătaru.
De asemenea, Nelu Tătaru, a declarat că nu va cere o anchetă la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Sf. Maria" privind infectarea cadrelor medicale cu noul coronavirus, dar "se va evalua epidemiologic fiecare caz în parte".
"Nu o să cerem nicio anchetă (la spital - n.red.). O să evaluăm epidemiologic fiecare caz în parte. Acest spital nu este un spital suport COVID-19 şi nici nu avea paturi pentru COVID. Doar avea izolatoare. Gândiţi-vă că fiecare spital primeşte în acest moment suspiciune de infecţie cu SARS-CoV-2. Până evaluăm fiecare caz, avem acele izolatoare, dar odată cu creşterea numărului de cazuri, şi ne referim la cazurile medii, severe, critice, grave, care au un necesar de internare sau pentru staţiile de Terapie Intensivă, noi, ca Guvern, trebuie să fim pregătiţi pentru astfel de paturi. Dar aceste paturi din spitalele de fază 3 sunt acele care vor corespunde circuitelor epidemiologice, tocmai pentru a izola celelalte circuite, în contextul în care nu vrem să avem nicio infecţie în spital", a declarat Nelu Tătaru în cadrul unei conferinţe de presă.