Dezatru ecologic ignorat de autorități. Specii rare, în pericol de dispariție

Dezatru ecologic ignorat de autorități. Specii rare, în pericol de dispariție

Mii de păsări din specii protejate sunt în pericol să piară din cauza nepăsării autorităților care ignoră dispariția lacului Iezer-Călărași, secat în totalitate din cauza unui stăvilar defect, Societatea Ornitologică Română (SOR) cerând instituțiilor responsabile să intervină urgent pentru readucerea la viață a lacului.

Lacul Iezer-Călărași, declarat, datorită biodiversității sale, arie naturală protejată și „zonă umedă de importanţă internaţională” de către Convenţia Ramsar, s-a transformat într-un deșert lipsit de viață din cauza unei erori umane. Dacă situația nu este remediată rapid, biodiversitatea de aici va fi afectată iremediabil, atenționează Societatea Ornitologică Română (SOR), care cere instituțiilor responsabile să găsească urgent soluții prin care regimul hidrologic să fie restabilit rapid.

Potrivit SOR, lacul Iezer-Călărași, din vecinătatea Dunării, aflat pe marele drum de migraţie estic, este unul dintre locurile preferate ale păsărilor pentru popas în drumul lor spre locurile de iernare. Un total de 32 de specii protejate ȋn Europa, majoritatea acvatice, cuibăresc, au cartier de iernare sau se odihnesc ȋn timpul migraţiei ȋn Iezerul Călăraşi. Cauza principală a secării lacului Iezer Călărași este un stăvilar defect, amplasat între lacul Gălățui și canalul care alimentează lacul Iezer Călărași

„Dar acest stăvilar defect, aflat în responsabilitatea administratorului Lacului Galațui, deși este principala cauză, nu este singura. De-a lungul timpului, pe canalul care alimentează lacul Iezer Călărași au fost făcute multe treceri, unele ilegale, folosite de fermierii și crescătorii de animale din zona Iezerului. Aceste treceri, majoritatea tuburi de beton, s-au transformat în tot atâtea obstacole de-a lungul canalului și au afectat din ce în ce mai mult debitul de apă cu care era alimentat lacul Iezer Călărași”, a declarat ornitologul SOR, Emil Todorov.

Ne puteți urmări și pe Google News