ALERTĂ în Parlamentul României. Senator infectat cu COVID-19, în plin scandal politic

ALERTĂ în Parlamentul României. Senator infectat cu COVID-19, în plin scandal politic

După ce a ajuns în centrul unui scandal politic de proporții, un senator USR mai primește o lovitură cruntă, fiind cnfirmat pozitiv cu COVID-19.

Senatorul USR Florina Presadă a anunţat luni că este infectată cu noul coronavirus.

Ea a scris pe Facebook că a avut „dureri groaznice de cap” şi şi-a pierdut mirosul.

„Suntem 28 de mii pe această pagină. Acum puteţi spune că şi voi cunoaşteţi pe cineva infectat cu noul coronavirus. Câteva zile cu dureri groaznice de cap. Le-am pus pe seama alegerilor interne. Dar când mi-am pierdut mirosul, nu am mai avut pe ce să dau vina. Protejaţi-vă, staţi sănătoşi şi iubiţi România cu ochii deschişi!”, a scris Presadă pe reţeaua de socializare.

Scandal monstru în USR, după ce Florina Presadă nu a prins loc eligibil pentru alegerile parlamentare

Într-un interviu acordat pentru Adevărul Live, senatorul Florina Presadă a expus problemele din USR-PLUS Bucureşti, acuzându-i pe Vlad Voiculescu şi Claudiu Năsui că au venit cu o listă de delegaţi care să voteze locurile eligibile la parlamentare după cum li se va cere.

„USR a fost partidul care a venit în faţa oamenilor cu festivalul democraţiei. Membrii USR şi PLUS, la europarlamentare au putut să-şi aleagă candidaţii pe listele pentru alegerile europarlamentare. Am avut atunci vot universal, dezbateri, o campanie internă consistentă iar membrii au putut alege în deplină cunoştinţă de cauză. Acum se foloseşte alt sistem, sistemul cu delegaţi. În fiecare filială se aleg delegaţi iar aceşti delegaţi formează conferinţa municipală care la rândul ei va alege candidaţii USR-PLUS pentru parlamentare. Acest proces, această competiţie internă în filiala Bucureşti nu a existat. De pe azi pe mâine s-au anunţat termenele pentru a te putea înscrie ca delegat în conferinţa municipală şi tot aşa, pe un anumit site au apărut indicaţii de vot pentru membrii filialei de vot USR Bucureşti în sensul în care aceştia trebuia să aleagă o anumită listă de delegaţi, astfel încât aceştia să poată vota o anumită listă de parlamentari. Nu a existat o competiţie, un concurs adevărat între membrii înscrişi pentru a putea fi înscrişi delegaţi”, a spus Florina Presadă.

„Din păcate nu e foarte clar în acest moment cum va continua povestea aceasta cu delegaţii USR-PLUS Bucureşti şi alegerea parlamentarilor. Ce trebuie reţinut e că nu a existat o competiţie internă. S-a dat o listă de la centru şi aceia au fost aleşi. Păcatul acestui sistem e că într-adevăr, votul cu delegaţi te împinge să votezi o listă. Eu şi ceilalţi colegi am militat pentru votul universal în interiorul partidului.

Am votat pentru fuziune (cu PLUS – n.red.) în speranţa că lucrurile se vor schimba în USR şi că vom vedea un altfel de poltică în USR. Sunt foarte dezamăgită că Vlad Voiculescu e părtaş la ceea ce se întâmplă în Bucureşti acum cu aceste liste şi recomandări date membrilor filialelor să voteze numai anunţi oameni”, a mai spus senatorul USR.