Vulpița a fost înlocuită! O nouă vedetă răsare la Acces Direct. Soții Stegaru, eliminați
- Dragos Manea
- 9 octombrie 2020, 20:11
Se pare că locul Vulpiței a fost luat de o altă „vulpe”, de această dată din Boteni. „Vulpea de Dana”, așa cum se intitulează, este noua vedetă care, alături de Arthur de la Ceptura, i-a înlocuit pe soții Stegaru.
Ca să arate că sunt mai presus decât vechiul cuplu, Vulpița și Viorel, noii pretendenți la „tronul televiziunii” joacă tare încă de la bun început.
Arthur ce la Ceptura nu se joacă când vine vorba de femeia visurilor sale. Vedeta i-a dăruit o reochie în valoare de zeci de mii de euro.
Pentru că a avut o viață grea în Boteni, Dana acum și-a dorit să fie tratată ca o regină, iar visul ei a devenit realitate. De ce? Ei bine, Arthur de la Ceptura, bărbatul care îi dă târcoale, a aranjat lucrurile astfel încât femeia de care este îndrăgostit să se simte mai ceva ca o regină.
La auzul acestei vești, roșcata nu a putut fi decât extrem de încântată, iar nerăbdarea și fericirea i s-au citit pe chip.
„Eu mi-am dorit să am o rochie elegantă, căci destul am avut o viață grea la cămin. Sunt foarte bucuroasă, mă aștept să fiu foarte elegantă în seara asta”, a declarat Dana la „Acces Direct”.
Arthur de la Ceptura a îmbrăcat-o pe Dana din Boteni în zeci de mii de euro
Și pentru o zi așa mare, Dana din Boteni nu a mers singură la stilist, căci Arthur a însoțit-o și a susținut-o pas cu pas în alegerea rochiei perfecte.
„Am venit să o susțin pe Dana. Dacă un om poartă o haină elegantă, acel om se schimbă la 180 grade, de nici nu-l mai cunoști. Așa o să fie și Dana, se va transforma. Este un vis pe care nu și l-a putut îndeplini din cauza lipsei banilor. Acum eu i-am dat luna de pe cer cu îndeplinirea acestui vis”, a spus Arthur de la Ceptura.
După ce a văzut că partenera se pregătește să fie o altă femeie, nici Arthur nu s-a lăsat mai prejos și a ales să îmbrace și el un costum de milioane.
„Aș vrea să o împresionez și eu pe ea, deși nu am venit cu intenția asta. Dar văzând-o pe Dana așa frumoasă, m-a fascinat”, a mai spus amorezatul la Antena 1.
Iar la final, când s-au văzut tranformați, cei doi nici că s-au recunoscut, iar Dana a fost dată, în sfârșit, pe spate de imaginea bărbatului care deja o iubește. Cei doi sunt deja o prezență zilnică în platoul de la „Acces direct”.