Vestea așteptată cu nerăbdare de marile companii din România. Se dă drumul la bani

Vestea așteptată cu nerăbdare de marile companii din România. Se dă drumul la bani

Sunt condiții de îndeplinit pentru a accesa fondurile.

O veste așteptată cu nerăbdare de marile companii a fost anunțată, astăzi, de Florin Cîțu. Ministrul de Finanțe a postat un mesaj pe contul de Facebook în care vorbește despre demararea unui program foarte important, venit să sprijine marii jucători de pe piața economică.

„Veşti foarte bune pentru companii! A început programul guvernamental pentru susţinerea companiilor mari! Aşa cum am promis, nu lăsăm pe nimeni în urmă", a scris ministrul Florin Cîțu în mesajul respectiv.

Cei care vor beneficia de aceste fonduri puse la dispoziție de Guvern sunt companiile mari, dar şi IMM-urile care au cifra de afaceri peste 20 milioane de lei (în 2019) și care nu erau în dificultate la data de 31 decembrie 2019.

Ne puteți urmări și pe Google News

Condiții esențiale de îndeplinit

Pentru a se încadra la accesarea fondurilor, companiile nu trebuie să fi avut decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau deciziile emise au fost executate. Totodată, solicitantul nu trebuie să se afle în executare silită, închidere operaţională, dizolvare, lichidare sau administrare specială şi nu înregistrează datorii restante la bugetul general consolidat al statului ne-reglementate.

Potenţialul beneficiar nu trebuie să afle în litigiu cu EximBank sau cu Ministerul Finanţelor Publice. Termenul limită până la care companiile interesate se pot înscrie în program este 30 noiembrie 2020.

Anunțul din luna iunie

„Am aprobat Memorandumul pentru programul de susţinere a companiilor mari. Ştiţi foarte bine că am anunţat de la început că şi companiile mari din România vor beneficia de condiţii similare cu IMM-urile. Sunt trei măsuri importante aprobate. O garanţie în numele şi contul statului pentru companiile afectate de pandemia Covid care acoperă în proporţie de maximum 90% necesarul de garantare pentru credite noi şi credite acordate de către bănci comerciale pentru realizarea investiţiilor şi/sau pentru susţinerea activităţii curente a companiilor beneficiare”, spunea Cîțu în luna iunie a acestui an.

Atunci, ministrul mai anunța. „A doua măsură constă în acordarea de finanţări cu componentă de ajutor de stat în numele şi contul statului pentru compania afectată de pandemia Covid în scopul realizării investiţiilor şi/sau pentru susţinerea activităţilor curente - aici se vede clar că am învăţat din experienţa IMM Invest şi vrem să cumulăm creditele de investiţii cu cele de susţinere a activităţii curente, de capital de lucru.

Şi a treia măsură constă în acordarea de produse cu componentă de minimis, respectiv compensarea dobânzii la credite în derulare, subvenţionarea dobânzilor la credite noi şi plafoane de garantare cu componentă de minimis pentru creditele de capital de lucru acordate de băncile comerciale. Şi aici avem o subvenţionare a dobânzii exact ca în sistemul minimis.”