O femeie a murit după un avort într-un cabinet medical privat din Ploiești
- Condos Magda
- 22 septembrie 2020, 20:45
O femeie din Ploieşti a murit într-un cabinet medical privat în timpul unui avort.
Și-a pierdut viața în tr-un mod tragic. O femeie de 45 de ani s-a stins din viaţă, luni, într-un cabinet medical privat din Ploieşti. Acest lucru s-a întâmplat în timpul unei intervenții medicale de întrerupere a sarcinii.
Tragedia a avut luni noaptea
Drama a avut loc luni seara, în jurul orelor 20.00, într-un cabinet medical privat . Cabinetul este situat la parterul unui bloc din cartierul Vest din Ploieşti.
Femeia din Ploiești, în vârstă de 45 de ani, se află în cabinet pentru o intervenție medicală de întrerupere a sarcinii. Potrivit unor surse, la un moment dat femeia ar fi început să se simtă rău după procedură. La scurt timp după ce a suferit o operație de întrerupere a sarcinii, pacienta a intrat în stop cardio-respirator.
După ce femeii i s-a făcut rău, doctorul care efectua intervenția a sunat la 112 pentru a solicita ajutorul medicilor de pe ambulanță. La fața locului a sost imediat un echipaj de la Ambulanță. Au fost efectuate manevre de resuscitare, dar fără rezultat de către medicul care a efectuat întreruperea de sarcină dar și de către cadrele medicale care au sosit ulterior cu Ambulanță.
Femeia nu avea afecțiuni medicale
În ciuda eforturilor medicilor de pe ambulanță care au sosit imediat la sediul cabinetului medical particular, a fost constatat decesul.
Femeia nu era cunoscută ca având fără afecțiuni medicale. Ea se afla în săptămâna a 12-a de sarcină.
Ancheta a fost preluată de Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti iar IJP Prahova a confirmat deschiderea unui dosar penal.
Parchetul a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.
Procurorii de la Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă. Potrivit legii, se așteaptă rezultatul autopsiei pentru stablirea cauzei decesului. În acest caz se fac cercetări pentru ucidere din culpă. Medicul a fost audiat, însă nu au fost luate măsuri şi împotriva lui, potrivit dcnews.ro