Pandemia a scăzut numărul de pasageri pe calea ferată. Guvernul anunță marea schimbare

Pandemia a scăzut numărul de pasageri pe calea ferată. Guvernul anunță marea schimbare

În cea mai gravă perioadă a pandemiei de coronavirus, numărul persoanelor care călătoresc cu trenul a scăzut drastic, fapt ce i-a determinat pe politicieni să facă o schimbare.

Guvernul britanic a anunţat luni o revizuire a modelului de privatizare a liniilor de cale ferată prin decizia de a pune capăt francizelor private şi a le înlocui cu contracte de concesionare, care vor permite o mai mare implicare a puterilor publice, informează Agerpres.

Numărul de pasageri pe calea ferată din Marea Britanie a scăzut cu până la 90% în cea mai gravă perioadă a pandemiei, în contextul în care transportul public a fost rezervat doar lucrătorilor esenţiali. Chiar dacă numărul pasagerilor a crescut în ultimele săptămâni, există temeri că ar putea scădea din nou dacă vor exploda cazurile de infecţie.

Modelul va fi doar temporar

„Modelul de privatizare adoptat în urmă cu 25 de ani a cunoscut creşteri importante ale numărului de pasageri însă această pandemie a dovedit că nu mai funcţionează”, a declarat ministrul britanic al Transporturilor, Grant Shapps.

Gestionarea liniilor de cale ferată nu se va mai face pe bază de franciză, care conferă întreaga gestiune operatorilor privaţi, ci începând de luni va fi realizată pe baza unor noi contracte de tip concesionare. Un operator privat va trebui să îndeplinească obiective de performanţă mai stricte decât până acum. Guvernul de la Londra speră că acest mecanism va fi mai simplu şi mai eficient şi va permite transportului feroviar să se relanseze.

Acest model va fi doar temporar, a avertizat Ministerul Transporturilor, care intenţionează să facă trecerea la un nou sistem ale cărui caracteristici nu au fost încă definite dar vor fi dezvăluite într-o „carte albă” publicată imediat ce va permite evoluţia pandemiei.

„Va conserva cele mai bune aspecte ale sectorului privat, precum concurenţa şi investiţiile, însă cu o viziune strategică, un leadership şi un sens al responsabilităţii”, a subliniat Grant Shapps.

Liniile de cale ferată din Regat, împărțite în 16 francize

Guvernul britanic a precizat că, astfel, contribuabilul va putea dobândi controlul, pe termen scurt, asupra unei linii de cale ferată, via noi contracte temporare atâta timp cât traficul va rămâne inferior valorilor normale. Cu toate acestea, Executivul de la Londra a dat asigurări că viitoarea reformă va fi benefică pe termen mediu şi lung pentru finanţele publice.

Guvernul britanic a fost constrâns să reformeze sectorul transporturilor feroviare după ce la finele lunii martie a decis să preia, temporar, controlul efectiv asupra liniilor de cale ferată din ţară pentru a evita falimentele operatorilor, suspendând contractele de franciză.

Eşecul operaţiunilor de privatizare a căilor ferate nu reprezintă o noutate în Marea Britanie, chiar şi înainte de pandemie fiind înregistrate creşteri de preţuri, întârzieri şi ineficienţe legate de modul cum este împărţită exploatarea liniilor. În ultimii ani, Guvernul de la Londra a fost nevoit să intervină şi să naţionalizeze liniile care erau prost gestionate.

Exploatarea liniilor de cale ferată din Marea Britanie a fost privatizată în anii 1990 de Guvernul conservator condus de John Major. În prezent liniile de cale ferată sunt împărţite în 16 francize şi sunt gestionate de mai mulţi operatori, printre care şi grupul francez SNCF, notează sursa citată.

Ne puteți urmări și pe Google News