METEO. Ultimele zile de vară! Cum va fi vremea în principalele zone din țară

METEO. Ultimele zile de vară! Cum va fi vremea în principalele zone din țară

Meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au emis prognoza meteo pentru marți, 15 septembrie 2020.

Așadar, potrivit ANM, vremea va fi frumoasă şi se va menţine caldă. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 de grade Celsius şi 30 de grade Celsius. Marți, vremea va fi frumoasă şi se va menţine caldă, îndeosebi în vestul şi sudul ţării. Cerul va fi variabil la munte şi mai mult senin în rest, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în sudul ţării.

emperaturile maxime se vor încadra între 25 de grade Celsius pe litoral şi 30 de grade Celsius în vest şi sud-vest, iar cele minime vor fi cuprinse între 10 şi 20 de grade Celsius, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei, spre 6 grade Celsius. Dimineaţa şi noaptea, vor fi condiţii de ceaţă în zonele joase.

În săptămâna 14 – 20 septembrie, temperaturile vor fi ridicate, specifice perioadei de vară. Spre finalul intervalului însă ele vor scădea treptat, ajungând să fie încadrate în media normală pentru această perioadă a anului.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Vremea rămâne frumoasă, cadă, temperaturi de vară și aspect de vară, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va suflat slab și moderat. Vremea va fi perfectă de vară, cu temperaturi pe măsură, care vor depăși, mai ales în zonele joase, de câmpie, 30 – 32 de grade Celsius”, a declarat Robert Manta, meteorolog de serviciu în cadrul ANM.

Pe parcursul lunii septembrie vremea rămâne destul de caldă, însă toamna se instalează odată cu venirea lunii octombrie, când se răcorește în toată țara.

Sfârșitul lunii septembrie vine aduce temperaturi care vor urca până la 23 de grade la amiază, iar noaptea și dimineața vor oscila între 16-19 grade.

Din luna octombrie, toamna își face simțită prezența, însă temperaturile rămân suportabile dacă mai adăugați un pulover. Temperatura maximă va fi de 18 grade Celsius, în timp ce minimele vor varia între 13-16 grade Celsius. La munte, cele mai călduroase zile vor avea în jur de 10 grade Celsius, în timp ce noaptea vor fi doar 8 grade Celsius.

Prognoza meteo pe litoral

La malul Mării Negre, vremea va fi frumoasă şi caldă, cu cerul senin. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 şi 25 de grade Celsius, iar cele minime între 18 şi 20 de grade Celsius. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 22 şi 24 de grade Celsius.

Prognoza meteo la munte

La munte, vremea va fi frumoasă şi se va menţine caldă pentru aceasta perioadă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări pe creste. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 şi 23 de grade Celsius. Cele mai ridicate temperaturi se vor înregistra în Poiana Braşov şi Predeal.

Prognoza meteo pentru București

În Bucureşti, temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 30 de grade Celsius, iar cea minimă va fi de 16 grade Celsius.