Alegeri regionale în Rusia. Probleme pentru partidul lui Putin
- Mihnea Talau
- 13 septembrie 2020, 11:02
Alegeri regionale duminică în Rusia. Acestea se anunţă mai dificile decât de obicei pentru Rusia Unită, partidul pro-Kremlin, într-un climat marcat de o mişcare de contestare în creştere, de criza economică şi de presupusa otrăvire a opozantului Aleksei Navalnîi.
În 41 de regiuni, ruşii sunt chemaţi la urne pentru a-și alege guvernatorii, adunările regionale sau municipale, precum şi patru deputaţi în parlamentul federal.
Într-un context economic şi social dificil, marcat de acuzaţii de corupţie şi de o reformă impopulară a pensiilor în 2018, partidul Rusia Unită al lui Putin s-a erodat la numai 30% opinii favorabile, conform celor mai recente sondaje.
În acest an, campania a fost dinamizată de prezenţa unor opozanţi, mai ales la Novosibirsk, în Siberia, al treilea oraş al ţării, unde împotriva Rusiei Unite se prezintă în faţa alegătorilor o alianţă inedită a 30 de candidaţi independenţi, printre care susţinători ai lui Navalnîi.
Alegerile, desfăşurate pe parcursul a trei zile, oficial ca măsură de prevenire a transmiterii coronavirusului - duminică fiind ultima şi principala zi de votare , au loc pe fondul protestelor anti-Putin în Extremul Orient şi al otrăvirii cu o substanţă neurotoxică a lui Aleksei Navalnîi, spitalizat în Germania.
Echipa lui Navalnîi i-a îndemnat pe ruşi să voteze candidaţi din orice alt partid decât Rusia Unită, care domină în prezent parlamentul federal şi multe administraţii regionale.
Orice alt candidat - „un comunist, un membru al Partidului Liberal Democrat, un membru al Rusiei Juste' - ar fi 'mai bun decât Rusia Unită”, a transmis vineri echipa lui Navalnîi.
Tactica „votului inteligent”, elaborată de Navalnîi, şi-a dovedit deja eficienţa în vara trecută la Moscova cu ocazia alegerilor municipale, în care Rusia Unită a pierdut numeroase mandate, în favoarea mai ales a comuniştilor.
Alegerile regionale, ca şi recentul referendum de modificare a Constituţiei pentru a-i permite lui Putin să rămână preşedinte încă 16 ani, nu va fi monitorizat de Organizaţia pentru Cooperare şi Securitate în Europa (OSCE).
Absenţa observatorilor OSCE şi prelungirea perioadei de votare la trei zile au provocat temeri privind potenţiale fraude electorale.
Aceste alegeri locale şi regionale au loc cu un an înaintea legislativelor din septembrie 2021, informează Agerpres.