Mesajul lui Nicușor Dan către alegătorii lui Băsescu: „Votați-mă pe mine!” Ce alternativă au

Mesajul lui Nicușor Dan către alegătorii lui Băsescu: „Votați-mă pe mine!” Ce alternativă au

Deputatul Nicușor Dan, candidatul susținut de Alianța PNL – USR – PLUS pentru Primăria Generală îi îndeamnă pe alegătorii PMP să voteze pentru el, eficient, dacă își doresc să scape de Gabriela Firea.

Nicușor Dan a precizat în emisiunea „Întrebări esențiale” de la Evenimentul Zilei TV, că în confruntarea electorală care se va încheia cu votul din 27 septembrie, la București vor conta doar două forțe, Alianța PNL – USR-PLUS, care îl susține pe el și PSD care o susține pe Gabriela Firea.

„Va fi o luptă care se va duce, între forțele anti-PSD care sunt reprezentate de mine și cele care susțin PSD. Alianța PNL-USR-PLUS se bazează pe 50 - 55% dintre potențialii votanți, față de 30-35% cât are PSD-ul, cu un plus de simpatie – 35-40% pentru Gabriela Firea. Acestea sunt cifrele relevante și aici se dă bătălia”, a explicat Nicușor Dan.

Comentând în legătură cu candidatura lui Traian Băsescu, el a precizat că alegătorii PMP trebuie să înțeleagă acest lucru, iar dacă doresc ca Gabriela Firea să nu mai câștige un al doilea mandat, să se gândească la eficiența votului lor și să-l susțină pe el, iar nu pe Traian Băsescu. În același timp, a precizat Nicușor Dan, ei pot vota listele de consilieri PMP.

„Îmi pare rău că nu s-au încheiat negocierile cu o alianță în patru, PNL-USR-PLUS – PMP. Nu învinovățesc pe nimeni pentru acest lucru, dar oamenii trebuie să înțeleagă că va fi un vot într-un singur tur, iar în ipoteza în care prezența va fi slabă sau se pot întâmpla alte lucruri, există posaibilitatea ca Gabriela Firea să câștige. Mesajul meu pentru votanții PMP să se gândească la eficiența votului lor, iar dacă vor să scape de Firea, îi invit să mă voteze pe mine”, a spus Nicușor Dan.

Candidatul Alianței formate din PNL și USR – PLUS a apreciat că prin candidatura sa, Traian Băsescu urmărește să ajute PMP să obțină mai multe locuri de consilieri locali.

„Traian Băsescu este reprezentantul unei formațiuni politice, PMP, iar scopul canidaturii sale este de a trage cât mai sus lista consilierilor acestui partid”, a explicat Nicușor Dan.

România se întoarce la starea de urgență? Băsescu știe ceva!

EVZ TV. Nicușor Dan la „Întrebări esențiale”. Bătălia cu Firea și înfruntarea cu…(I)