Actualele evenimente din Belarus atrag un maxim de atenție în Rusia. Uneori le este dificil specialiștilor să-i explice publicului că lucruri pe care cetățenii le văd cu proprii lor ochi nu există de fapt. Starea disonanței cognitive devine parte a percepției generale a tabloului.

Tradițiile agitatorilor și propagandiștilor erei sovietice se integrează frumos în paradigma informațională atât din Rusia, cât și din Belarus.

În numele unor „obiective mai înalte”, posturile TV de stat pot anunța că Pământul e plat din perspectiva Belarusului, că printre protestatari nu se află decât drogați și alcoolici și că serviciile secrete occidentale sunt cele care înfundă an de an canalizarea orașelor cu gunoaie pentru a provoca inundații.

Cu toate acestea, protestele cetățenilor belaruși, care se îndoiesc de validitatea rezultatelor ultimelor alegeri prezidențiale din țară, au dezorientat cumva mașinăriile propagandistice, deopotrivă în Rusia și Belarus, și au dezvăluit câteva contradicții evidente:

- Alexander Lukașenko a fost declarat învingător, dar reprezentanți ai tuturor categoriilor sociale din Belarus și cetățeni cu convingeri politice diferite au cerut în unanimitate ca el să părăsească scena politică;

- presa de stat, de ambele părți ale graniței ruso-belaruse, a refuzat să bage în seamă protestele de masă din primele zile de după alegeri, deși locuitorii Minskului cu greu își pot aminti vreun moment în care atât de mulți oameni au mai ieșit pe străzile orașului;

- lozincile naționaliste și anti-rusești care au fost proiectate nu se pot vedea nicăieri; - nu există în opoziție grupări nici organizate, nici mai mult sau mai puțin structurate;

- presa spune că protestatarii sunt plătiți pentru ce fac, pe când mulți cetățeni belaruși afirmă că Lukașenko e de fapt cel care plătește oameni de rând pentru a-l susține la mitingurile lui.

Autoritățile vorbesc despre un conflict care a dezbinat societatea belarusă, când de fapt conflictul are loc între cetățeni și șeful statului.

Pe fondul acestei întregi propagande, care nu poate să producă filmări decât despre viitorul de neinvidiat al țării în absența lui Lukașenko, actualul președinte a reluat povești de groază despre următoarele: - tancuri NATO la graniță; - colapsul țării; - război civil; - anexarea Belarusului de state vecine.

Notele de autoritarism au fost urmate de reînvierea unor vechi metode sovietice, inclusiv metode de politică informațională.

Rolul jurnalismului de informator nepărtinitor al publicului, care în statele democratice îi este atribuit presei independente prin politica ei editorială, este redus gradual. Evident, nu există așa ceva precum presă absolut independentă.