După ce a izbucnit, în Flămânzi, răscoala de la 1907, răsculații au vrut să ardă în drumul lor și conacul de la Țibănești al lui Petre P. Carp, dar țăranii de pe moșie le-au ieșit, cu ce au avut la îndemână, înainte și așa proprietatea bătrânului patriot și politician a scăpat întreagă.
Țăranii de pe moșia lui îl iubeau pe Carp, pentru că era om bun, drept și milos.
Era locul unde se retrăgea de câte ori era dezamăgit de mersul vieții politice.
Iată ce scria ziaristul Nicolae D. Cocea, care l-a vizitat în vara anului 1913:
„Acolo, la mii de poște departe de intrigile și de vanitatea oamenilor, trăește ca un înțelept în vechia casă boerească, ridicată la 1820, se scoală odată cu soarele, rătăcește prin aleele umbrite ale parcului, stă de vorbă, în liniștea bibliotecei, cu cei cari au cugetat și au scris de-alungul veacurilor și, în tovărășia d-nei Carp și a câtorva rari prieteni, se silește să uite, ca să nu râdă sau să nu plângă imensa prostie omenească și răutatea ei infinită”.
Nicolae Iorga își amintea că la moșie Carp „era cu mult mai mult el însuși, cel ascuns de privirile tuturora, decât pe larga scenă a vieții, pe care a umplut-o cu convingerile sale, bune-rele, dar totdeauna oneste!”.
Jurnalistul Cocea constata că „la 76 de ani, d. Carp e voinic și vesel ca un om tânăr”.
Agricultura reprezenta pentru Petre P. Carp nu numai un mijloc de subzistență, ci și o pasiune.
Pe lângă clipele în care era meloman, boierul mai avea momente în care era gastronom.
Nicolae Petrașcu povestea că omul politic „mergea dimineața la bucătărie, făcea feluri de bucate din imaginația lui, între cari jumările în diferite combinații erau o adevărată ambiție”.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric
Recomandările noastre
