Mirel Palada: „De ce statul oferă măști doar doctorilor și polițiștilor, dar nu și profesorilor?”

Mirel Palada: „De ce statul oferă măști doar doctorilor și polițiștilor, dar nu și profesorilor?”

Mirel Palada consideră că profesorii sunt desconsiderați de puterea actuală, care refuză să le ofere măști de protecție, odată cu începerea noului an școlar.

Cunoscutul sociolog a declarat, la EVZ TV, că începerea școlii este, de departe, cel mai important subiect jurnalistic din aceste zile.

„Avem trei subiecte importante zilele astea, care în ordinea importanței sunt: începerea școlii, începerea școlii și, pe locul trei, începerea școlii. Mai e unul , vag important, numit moțiunea de cenzură, dar care pălește ca importanță în fața singurului subiect cu adevărat semnificativ”, a spus Mirel Palada.

Acesta consideră că școala nu poate funcționa corect într-o perioadă de pandemie, din moment ce Guvernul nu a rezolvat cea mai elementară nevoie atât a profesorilor, cât și a copiilor. Asigurarea de măști gratuite.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Avem mai multe motive pentru care trebuie să punem la îndoială justețea începerii școlii. În primul rând, este cel de folosire a măștii din partea copiilor. Va fi foarte dificil, după părerea mea, să reușești să convingi milioane de copii să-și asume o disciplină riguroasă.

Va fi și mai complicat pentru faptul că profesorii, de asemenea, vor trebui să poarte măști. Și intrăm în al doilea subiect. În subiectul administrativ. Este o problemă foarte mare faptul că nu s-au pus la dispoziție măști din partea Guvernului. (...) Nici copiii nu vor primi și, și mai important, mai complicat, nici profesorii”, este de părere Mirel Palada.

„Are statul român obligația de a asigura măști pentru profesori?”

Alecu Racoviceanu consideră că, din moment ce noi putem asimila masca drept o măsură de protecție, pe care ne-o cumpărăm singuri, putem considera măștile ca fiind „un atribut al statului” de a le oferi? „Are statul român obligația de a asigura măști pentru profesori?”, l-a întrebat jurnalistul pe Mirel Palada.

„Foarte bună întrebarea, iar răspunsul este unul cât se poate de direct, de pragmatic. Nu mă refer la principii, tu ai pus întrebarea din punct de vedere al principiilor. Eu îți răspund prin comparație.

Dacă statul nu are obligația să ofere asemenea materiale necesare activității, de ce le dă polițiștilor? Și de ce le dă medicilor? Pentru că sunt, de asemenea, angajați la stat. E vorba despre un corp de persoane angajate la stat, foarte bine definite ca și profesie angajată la stat.

Profesorii în mediul privat sunt o minoritate, nu știu dacă sunt 1% din corpul profesoral. Și-atunci, întrebarea mea este, de ce dai polițiștilor și nu dai profesorilor? Este un semn în plus de desconsiderare a acestei categorii profesionale. E un semn în plus că, în România, unele persoane sunt mai egale decât altele?”, a punctat Palada.