Vremea, schimbare radicală. Meteorologii nu se așteptau la asta

Vremea, schimbare radicală. Meteorologii nu se așteptau la asta

Se pare că vara nu a trecut încă. Meteorologii au semnalat că urmează câteva zile caniculare în majoritatea părților din România.

Astăzi, vremea va fi calduroasă în cea mai mare parte a ţării, local caniculară în Câmpia Română, unde disconfortul termic va fi ridicat. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări, ploi de scurtă durată și fenomene electrice, pe arii restrânse în zonele montane şi submontane şi doar izolat în rest.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 de grade Celsius în nordul litoralului şi 37 de grade în sudul Munteniei.

În București, vremea va fi caniculară, cu disconfort termic accentuat după-amiază. Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineaţa. Temperatura maximă va fi de 35 - 36 de grade.

Ne puteți urmări și pe Google News

La munte, cerul va fi variabil, cu unele înnorări, ploi de scurtă durată, pe arii restrânse, ziua. Noaptea, mai ales în masivele nordice şi nord-vestice, se vor semnala averse şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Punctiform vor fi cantităţi de apă mai însemnate şi condiţii de grindină. Valorile termice vor creşte uşor faţă de ziua anterioară.

La mare, vremea va fi în general frumoasă şi caldă. Cerul variabil, cu unele înnorări spre seară şi noaptea când, trecator, vor fi condiţii pentru ploi slabe, de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare ziua.

Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 28 de grade, iar cele minime vor fi de 20-22 de grade. Temperatura apei mării va avea valori de 24-25 de grade.

Căldură mare avem şi la începutul săptămânii, soare dogoritor şi caniculă la orele amiezii. În noaptea de luni spre marţi se-aduna norii şi cresc şansele de averse.

Marţi, temperaturile scad uşor, dar rămânem cu atmosfera călduroasă. Maxima se opreşte pe la 32 de grade, însă mai apar ceva înnorări şi condiţii de ploaie pe parcursul zilei.