Vlad Țepeș - credință, dreptatea și dragostea de neam

Vlad Țepeș - credință, dreptatea și dragostea de neam

Motto: „N-avem oști, dar avem credința în Dumnezeu și iubirea de moșie și cu ajutorul lor ne vom lupta până într-unu și de nu i-om birui noi, nici ei nu s-or putea mândri că ne-au biruit”.

În anul 1456, la tronul Țării Românești se urcase prințul Vlad Drăgulea din dinastia Basarabilor care urma să stea la cârma țării pâna în 1462.

El a marcat istoria medievală a poporului nostru prin energia și asprimea sa, calități care l-au ajutat să instaureze dreptatea, disciplina și totodată evoluția comerțului și a armatei. Faptele sale au creat un renume țării, impunând și respectul celorlalte popoare. Sașii au pus porecla domnitorului „Drăculea” sau „Dracula”, dorind să îl batjcorească pentru cruzimea pedepselor lui.

Vlad Țepeș înfățișează în chip elocvent simbolul dreptații și al luptei perseverente împotriva Imperiului Otoman, care obișnuia pe lângă alte asupriri, să ceară drept tribut copii de români pentru a-și forma oaste mare. Cu toate acestea, domnitorul a refuzat să mai plătească tributul și a reușit să îi prindă pe turci în felurite capcane, cel mai des trăgându-i în țeapă.

Un eveniment relevant în domnia lui Vlad Țepeș este iarna anilor 1461-1462, când oastea românească trece la sud de Dunăre pentru a înfrunta pe otomani. Sultanul Mahomed pornise cu multa mânie și multă iuțime spre Țara Românească, dar Vlad avusese răgaz să strângă ostașii și să trimită femeile, copiii și bătrânii la adăpost în munți. În final, oastea domnitorului era foarte variată: bătrâni, tineri și copii, veniți să învețe să apere credința și legea strămoșilor.

Vlad Țepeș a luat o parte din bravii ostași și a trecut Dunărea, capturând 25.000 de turci și trăgându-i în țeapă. Cu toate acestea, turcii nu s-au dat învinși, reușind să treacă Dunărea și să pătrundă în țară. Vlad Țepeș cu inteligența sa uimitoare s-a retras din calea turcilor, fiindcă un atac frontal cu o oaste atat de neînsemnată din punct de vedere numeric, era imposibil.

S-a retras și în urma sa românii ardeau toatele roadele pământești și otraveau puțurile pentru ca turcii să nu  găsească sursă de hrană.

Sultanul era plin de furie văzând acestea, deoarece oștirea lui murea de foame și de boli.

Vodă nu se opri aici cu planurile sale, ci în una din zile se hotărase să se mascheze în cerșetor turc pentru a obține mai multe informații de la dușmani. Astfel a ajuns în fața sultanului și a început să dea sfaturi înșelătoare pentru a-l deruta pe Mahomed ,atrăgându-l spre bălțile Dâmboviței.

Faptul împlinit i-a adus multă pagubă sultanului, iar Țepeș deghizat a reușit să intre noaptea în tabăra turcilor și să îi determine să se omoare între ei ca orbii.

Un aspect demn de luat în considerare este legat de curajul unor femei de a se alătura armatei românești, deghizate în ostași. Un exemplu emblematic este Voichița, logodnica lui Radu, baiatul domnitorului. Se remarcase pentru vitejia ei în bătălia de pe malurile Dâmboviței, unde Țepeș a spus următoarele cuvinte: „Iată vă dau vouă pildă pe tânărul Voicu Craioveanu și pentru vitejia lui îl fac căpitan de oaste. Să trăiești, viteze Voicule, cel mai tânăr dintre căpitanii mei!”

Cu toate acestea, într-o luptă aprigă dusă cu un turc, Voichiței i se descoperise pletele, iar domnitorul observase micul accident. Atunci căpitanul i-a mărturisit cu curaj și cu sinceritate: „Să mă ierti, luminate doamne! Port arme, pentru că voiesc să-mi apăr țara alături de alesul inimii mele; și cosița o port, fiindcă sunt fecioară”.

Povestea spune că de bucurie, Țepeș își cunună băiatul împreună cu Voichița chiar pe câmpul de bătălie. În urma acestor lupte duse de Vlad Țepeș cu turcii, sultanul a rămas îngrozit și înfricoșat de credința neclintită și de darurile cu care era înzestrat conducătorul românilor.

Odată, văzând o parte din slujitorii săi trași în țeapă, exclamă cu stupoare: „Jur că un astfel de om mă  cutremură. Să plecăm mai repede din locurile acestea, căci cu greu se poate lua o țară din mâinile unui astfel de om”.

Prin urmare, Vlad Drăgulea ne este astăzi puternic stâlp și ecou în istorie, un nume răsunător a cărui forță răzbate veacurile spre aducere aminte. Credința, dreptatea și dragostea de neam sunt pilonii pe care s-a întemeiat viața acestui brav român. Să ne străbată și nouă simțurile... spre un nou început!

Ne puteți urmări și pe Google News