O nouă măsură introdusă în școli, din toamnă. Câți elevi se vor bucura

O nouă măsură introdusă în școli, din toamnă. Câți elevi se vor bucura

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a declarat marţi, la Galaţi, că, începând din anul şcolar viitor, elevii vor avea o oră de sport în plus, care va fi adaptată condiţiilor speciale impuse de epidemia de COVID-19.

„Deja am gândit acest lucru împreună cu Ministerul Educaţiei. Vom avea o oră în plus, această oră va fi adaptată condiţiilor în care ne desfăşurăm viaţa până vom avea o soluţie medicală. Am realizat un parteneriat cu Comitetul Olimpic Român şi cu Ministerul Educaţiei prin care toţi profesorii de sport din România vor avea soluţii digitale, apropo de ore de sport online, exerciţii care evită contactul, aglomerarea terenurilor de sport", a spus Ionuţ Stroe, potrivit Agerpres.

Ministrul Tineretului şi Sportului s-a aflat, marţi, la Galaţi, unde a vizitat o bază sportivă cu bazin de înot, care în prezent este abandonată. Ionuţ Stroe a declarat că baza sportivă, aflată în proprietatea ministerului, va fi trecută în proprietatea Consiliului Judeţean Galaţi pentru a fi reabilitată şi modernizată.

Ionuț Stroe și-a început educația la Craiova. În 1998, a absolvit Colegiul Național CAROL I. În anul 2003, a terminat Facultatea de Automatică, Calculatoare și Electronică, Secția Calculatoare - Lb. Engleza, din cadru Universității din Craiova, obținând licența de Inginer IT&C. La scurt timp după aceea, a fost angajat ca specialist IT la mai multe companii. Între anii 2004 și 2005, a fost angajat la Societatea Națională Radiocomunicații S.A.

În aceeași perioadă, a început Masterul în Finanțe și Administrarea Afacerilor la Universitatea din Craiova. În anul 2005, este angajat ca Director la Direcția Județeană pentru Tineret Dolj, iar în anul 2007 devine Directorul Direcției de Programe Recreative și Divertisment pentru Tineret din cadrul Autorității Naționale pentru Tineret. Între anii 2009 și 2013, studiază Dreptul la Universitatea din Craiova, iar în anul 2014 și-a obținut cea de-a doua diplomă de master, în domeniul Drepturile Omului, la Facultatea de Sociologie a Universității din Craiova.

Ionuț-Marian Stroe este membru al Partidului Național Liberal din anul 2001. Între anii 2004 și 2008, el a fost ales Consilier Municipal în cadrul Consiliului Local al Municipiului Craiova. A fost Președinte PNL Craiova, iar între anii 2015-2016 a fost Purtător de cuvânt al PNL.

Ne puteți urmări și pe Google News