Moartea unui cântăreţ din România face ocolul lumii! Tabloidele britanice, în alertă
- Daniel Magureanu
- 18 august 2020, 15:00
Jurnaliştii britanici de la Daily Star şi The Sun au preluat subiectul morţii manelistului Tavi Puştiu, care a decedat în urma unui accident groaznic.
Tavi Puştiu se afla în maşină cu o femeie despre care s-a spus că era soţia lui şi a murit pe loc după ce cuplul a fost lovit în plin de un tren.
Accidentul a avut loc sâmbătă după-amiază, pe strada Gârlei din Ploiești. La volan era femeia, care în prezent este internată în stare gravă.
„Accidentul s-a produs pe fondul nerespectării regulilor privind trecerea pe calea ferată”, a declarat un purtător de cuvânt al poliției despre accindentul fatal.
Descris ca un „cântăreţ în ascensiune”, Tavi Puştiu a atras atenţia jurnaliştilor britanici cu mesajul premonitoriu despre „trenul greşit”.
Respectiva postare fusese lansată pe Facebook cu o lună înainte de moartea violentă: „Într-o zi, trenul greșit te va duce la destinația potrivită.”.
Femeia care conducea s-a uitat în stânga şi în dreapta pentru a se asigura că nu trece niciun tren, dar verificarea a fost făcută superficial şi foarte rapid.
Gestul l-a costat viaţa pe manelist şi medicii se tem că şi femeia ar putea pierde lupta pentru propria-i viaţă din cauza traumatismelor severe.
Cu doar câteva secunde înainte de impactul fatal, Tavi Puştiu transmitea în direct pe Facebook în timp ce asculta o manea la radio.
Când şi-a îndreptat privirea sprea calea ferată, el a mai apucat să vadă doar cum venea trenul spre el şi cea care conducea. A strigat înfiorat, dar a fost prea târziu…
„Tavi Pustiu, în vârstă de 29 de ani, a fost considerat una dintre vedetele României în ascensiune înainte ca viața sa să fie scurtată tragic”, scriu cei de la Daily Star.
Trenul care i-a lovit pe cei doi călătorea între Maneciu și Ploiești Sud, iar poliția a spus că pompierilor le-a fost foarte greu să-i scoată pe cei doi dintre fiarele contorsionate.
Tavi Puştiu avea 29 de ani, în timp ce femeia care se află în stare critică la Terapie Intensivă era mai tânără cu 5 ani decât el.
sursa: Daily Star