Antena 3 investește în noi studiouri teritoriale

Antena 3 investește în noi studiouri teritoriale

CNA a avizat acordarea unei noi licențe locale postului de știri Antena 3.

Noul studio local de la Slatina va emite în format HD, iar investițiile de acolo sunt preconizate să ajungă la 50.000 de euro.

Rețeaua teritorială a studiourilor Antena 3 cuprinde Călărași, Deva, Iași, Pitești, Ploiești, Slobozia, Târgu Mureș, Brașov, Constanța-Tulcea.

„Situația aceasta tragică a studiourilor teritoriale ne aduce într-un context care-i favorizează pe cei care au curaj să investească. Noi avem acest curaj, să investim în acest lucru. Știrea locală ajunge rar pe national, iar de multe ori se pierde pe diverse site-uri. Noi vrem să acoperim această nevoie a telespectatorilor.”, a spus Adrian Ursu, directorul editorial al Antena 3, în ședința CNA, potrivit paginademedia.ro.

Antena 3 este parte a celui mai puternic grup media din România, Intact Media Group și singurul post de televiziune din România partener CNN.

Ne puteți urmări și pe Google News